Nu ninge, deci primarii pot sta liniştiţi fără să facă pe recepţionerii în cămine culturale pe post de hoteluri în care dorm turiştii înzăpeziţi aşa cum le-a cerut prefectul. Nu plouă, deci lucrările de reparaţii la vechea şosea de centură a oraşului pot continua, aşa cum a dispus prefectul, deşi nici măcar nu au început. Într-o astfel de lume absurdă, în care prefect fiind, spui una şi nu se face nimic, ce îţi mai rămâne de făcut? O vizită.
Şi nu orice fel de vizită, ci una de verificare şi „control” inopinat la Complexul de Servicii Sociale Comunitare Bistriţa. La câte vizite au avut pe cap oamenii respectivi, numai „inopinata” vizită a prefectului nu i-a mai luat prin surprindere, credeţi-mă pe cuvânt.
De ce tocmai acolo? Păi aflăm dintr-un comunicat al Cancelariei Prefectului. În caz că vă oripilează cuvântul „cancelarie”, la fel ca şi pe mine, spuneţi-i, pe scurt, „sală profesorală”. Ei, bine, Cancelaria ne informează prompt, printr-un comunicat, că prefectul a vrut să se convingă cu ochii lui de demnitar că imaginea României nu are de suferit şi că nu numai presa locală şi naţională minte, ci şi cea internaţională.
Aţi înţeles. Prefectul a citit miraculosul articol „My glimpse of hell and the pitiful children who have been betrayed”, apărut în ziarul The Telegraph din Marea Britanie în data de 15 noiembrie 2010 şi, de asemenea aţi priceput că a avut nevoie de exact zece zile ca să înţeleagă că ne confruntăm cu „o situaţie de urgenţă” ce impune prezenţa autorităţilor statului.
Ce-i drept toată presa locală şi naţională a înţeles prin „urgenţă” a doua zi dimineaţa, iar undeva pe la prânz erau pline ziarele cu mărturii şi fotografii de la faţa locului care contraziceau ceea ce apăruse în The Telegraph. Dar, ne-am convins încă o dată: prefectul nu citeşte nici presa internaţională, nici pe cea locală sau naţională sau, în cazul în care o face, are nevoie de zece zile să se gândească la ce ar trebui să facă. Să creadă jurnaliştii sau să se convingă cu propriii ochi?
Însoţit de un alai de la Direcţia de Sănătate Publică, desigur plictisit de atât de multe controale, prefectul a dat năvală, joi, cu The Telegrapf în mână (printat probabil de pe net), în Complexul de Servicii Sociale Comunitare pe strada Toamnei.
Şi ce credeţi că a văzut? Că personajul din fotografia ataşată articolului nu este de găsit. Nici căsuţa dărăpănată. Iată prima dovadă a minciunii, şi-a zis prefectul. Fericit că imaginea României începe să recâştige din aură, demnitarul a trecut la controlat actele personalului şi s-a convins că nici urmă de Anne Marie, director al instituţiei. Dacă citea cu mai mare atenţie articolul jurnalistei britanice în una din cele zece zile putea afla că autoarea menţionează că numele personajelor sunt fictive. Ar fi scăpat astfel de munca de controlor de acte. Mă rog!
În final, după ce a depistat două minciuni cât Marea Britanie, Cancelaria a consemnat în raport: „în prezent, personalul Complexului de servicii sociale comunitare încearcă, în limitele bugetare, îmbunătăţirea nivelului de trai al beneficiarilor participând la amenajarea spaţiilor eliberate prin mutarea serviciilor nerezidenţiale adresate copiilor, la noul sediu”. Eu, una, nu sunt convinsă că am înţeles sensul acestei fraze, aşa că mă duc să văd cu ochii mei într-o vizită inopinată peste exact zece zile.
A doua consemnare a Cacelariei de la faţa locului sună aşa: „La momentul controlului personalul era angajat în activităţile de recreere-socializare şi de recuperare şi reabilitare neuro-psiho-motorie, din cei 35 de beneficiari existenţi la momentul controlului 18 urmând o formă de învăţământ. Considerăm că articolul apărut în presa britanică este tendenţios şi menit să dezinformeze opinia publică din Marea Britanie, punând într-o lumină proastă instituţia bistriţeană, prin prezentarea unor neadevăruri”.
