Carentele se definesc ca lipsa de afectiune, dragoste, compasiune fata de persoanele de langa noi si apar, in generel, ca si reactii de raspuns la o anumita stare de fapt, de genul celor incadrate in liniile marginalizarii, de exemplu, raspunsul unei persoane fata de o alta persoana care prezinta un anumit handicap sau putem vorbi de carente afective la persoanele dezorganizate din punct de vedere socio-afectiv si emotional.
Raportandu-le la familie, carentele afective apar de cele mai multe ori in famiile dezorganizate, care prezinta anumite vicii si nu numai, pot apare si la parintii care sunt atat de dedicati serviciului, carierei, incat isi neglizeaza proprii copii.
Carentele afective sunt periculoase daca ne gandim la repercursiunile pe care le poate avea asupra copilului, caci asupra copilului se resimt cel mai bine in comparatie cu adultul, numai daca luam in discutie faptul ca daca personalitatea adultului este déjà formata asfel incat reactiile de raspuns ale sale sunt oarecum autonomizate,personalitatea copilului este in formare si se stie ca 70% din educatia copilului este data de familie ,astfel incat reactiile lui de raspuns in diferite contexte pot suferi modificari negative,modificari care pot duce la neadaptare sociala,la refuz, la inhibitii,la imposibilitatea de a finaliza o anumita actiune,gasirea unui refugiu in alte persoane care par sa ofere afectiunea pe care familia sau grupul social in care activeaza,nu le-o ofera .
Fiind fiinta sociala,omul intreprinde relatii sociale, intreprizand relatii sociale,afectiunea este inevitabila,ca in actiune de cele mai multe ori are loc implicare emotionala si afectiva. Afectivitatea este prezenta pe toate fronturile vietii sociale,vorbind de afectivitate,vorbim automat si de afectiune ,caci omul este o fiinta care are nevoie de iubire, de dragoste,pentru a se putea dezvolta armonios,pentru a avea un cadru social pasnic in care sa intretina relatii sociale.
In lipsa afectiunii, omul se dezumanizeaza, isi pierde din valoare si omenie,promoveaza comportamente violente si putem spune ca fara afectiune,chiar nu se poate trai. Sa ne imaginam pentru cateva momente ce s-ar intampla daca nu am iubi,daca nu ar exista iubire .Daca nu ar exista iubire pe acest pamant,atunci omul nu ar mai avea un scop in viata bine trasat,caci el nu ar mai avea o tinta pe care sa o atinga cu ambitie,cu pasiune,cu daruire,nu ar fi existat astfel marile creatii si capodopere umane, valorile artistice,pasiunea pentru frumos,nu ar mai exista familia si perpetuarea speciei,omul ar trai ca un stalp rational ghidat de instinctele animalice ,nu ar cunoaste ce este morala si valorile spirituale,neavand morala si valori spirituale ,nu ar avea nici sentimente nobile care sa ii faciliteze existent ape pamant,deci ,iubirea,afectiunea este indispensabila integrarii armonioase in viata sociala.
Si pentru ca ne-am format o parere la modul general despre ce s-ar intampla daca nu ar exista afectiunea ,iubirea sa ne indreptam acum gandurile spre copilul lipsit de afectiune in familie ,din diverse motive.Copilul acesta va resimti mai tot timpul nevoia de a se refugia in alte persoane la care observa afectiune atat fata de el cat si fata de ceilalti ,copilul acesta va dezvolta tendinte de refuz social,de inhibitie,nu va duce la bun sfarsit o anumita activitate pentru ca nu are incredere in el ,pentru ca nu are un stalp,o temelie pe care sa se bazeze atunci cand da de greu,un fundament care sa-i asigure stabilitate si continuitate.
Toate aceste repercursiuni negative isi pun amprenta intr-un mod distructiv care poate lua intorsaturi tragice uneori,si analizand situatia din viata de zi cu zi ,exemplele sunt graitoare,daca ne gandim la cate adolescente aleg sa isi construiasca o familie de timpuriu o familie,fara ca aceasta sa aiba la baza dragostea,ci doar gandul ca poate viata lor va fi alta si de cele mai multe ori dau gres.
O alta situatie tragica ar fi aceea ca acesti copii aleg drumuri gresite in viata,de exemplu anturaje antisociale pe care le considera a fi atat un refugiu care sa ofere placere de moment ,dar care sunt periculoase pentru viitor si viata lor sociala.
Pentru ca in fata acestor consecinte,multi dintre noi nu putem fi muti din punct de vedere afectiv ,responsabilitatea noastra morala ar fii aceea de a oferi dragoste neconditionata,iar daca prin noi,intelegem dascalii,scoala ,atunci responsabilitatea noastra este mai mare pentru ca de noi depinde formarea caracterelor ,a personalitatii viitorilor ‘’actori’’sociali ,care sa cucereasca si exploreze lumea intr-o modalitate care sa ofere integrare si cooperare sociala.
Sta in puterea noastra,a dascalilor,mai mult decat in puterea altor categorii de oameni,sa le aratam iubire,compasiune si mai mult decat atat sa ne indeplinim menirea noastra principala,aceea de adevarati parinti spirituali ai acestor copii si nu numai.
De noi dascalii depinde in aceste contexte destinul acestor copii ,de modul in care ii instruim si le modelam sufletul,de modul in care compensam si substituim dragostea parinteasca ,astfel incat carenta afectiva din familie aproape sa nu-si faca simtita prezenta.DE MINE,DE TINE, MAMA SAU TATA DASCAL,DEPINDE SOCIALIZAREALUI ARMONIOASA,DE TINE DEPINDE CA EL SA AIBA VALORI MORALE SI SPIRITUALE PE CARE SA LE POATA PERPETUA LA GENERATIILE VIITOARE INTR-UN MOD CONSTRUCTIV SI FORMATIV !!!DEPINZAND DE TINE,EL NU ESTE SINGUR ,NU MAI ESTE UN ‘’ORFAN’’AL SORTII ,CI UN COPIL CARE SE BUCURA DE CEL MAI NOBIL SENTIMENT UMAN,IUBIREA.
Inchei seria de idei, in ceea ce priveste carentele afective, prin a sublinia inca o data faptul ca trebuie sa ne facem datoria, sa schimbam ceva, iar daca nu putem schimba familia sau persoana care promoveaza lipsa de afectiune,atunci, cu siguranta vom putea schimba ceva in sufletul trist, descurajat, neincrezator, fara speranta, care asteapta insetat o oaza de iubire din partea noastra.
