Home Social Calendare ortodoxe false puse pe piaţă

Calendare ortodoxe false puse pe piaţă

by B24
179 views


Patriarhia Română a constatat faptul că la numeroase chioşcuri de difuzare a presei şi în unele pieţe agro-alimentare din caputala se vând calendare ortodoxe false care conţin numeroase greşeli liturgice şi tipiconale, omisiuni sau înscrieri eronate ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase.

“Această situaţie prejudiciază imaginea şi resursele financiare ale Bisericii, precum şi bugetul de Stat prin evaziunea fiscală practicată, de regulă, de cei care le tipăresc şi le vând prin încălcarea legislaţiei în vigoare, se arata intr-un comunicat al patriarhiei”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.

În acelaşi timp, sunt înşelaţi cumpărătorii, care sunt induşi în eroare atât în ceea ce priveşte provenienţa bisericească a calendarelor, cât şi a conţinutului acestora. În consecinţă, Patriarhia Română solicită instituţiilor de control abilitate ale Statului, Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliţiei, Agenţia pentru Administrare Fiscală şi Protecţia Consumatorului, să cerceteze aceste cazuri şi să sancţioneze persoanele fizice şi juridice care produc şi comercializează calendare pretins ortodoxe la chioşcurile de ziare şi în pieţele publice.

Biserica Ortodoxă Română are dreptul exclusiv de tipărire a calendarelor ortodoxe şi de comercializare a acestora numai în biserici, mănăstiri şi propriile magazine bisericeşti şi nu a dat acordul în scris niciunei persoane fizice sau juridice pentru producerea şi comercializarea acestora.

Patriarhia Română recomandă credincioşilor ortodocşi să cumpere calendarele ortodoxe numai din biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti pentru a avea siguranţa că textul acestora este cel aprobat anual de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.



sursa: www.patriarhia.ro


You may also like