Jurnal de călătorie virtuală mai degrabă i-aş spune propunerii de faţă. O incursiune în Europa cu tehnicile de ultimă generaţie, dacă timpul sau banii nu ne permit evadarea. De ce nu? Am ales o rută familiară astăzi din mai multe motive. Călătoria de la întuneric spre lumină.
Este duminică, e iarnă până-n brâu, mi-e dor de soare şi căldură, mi-e dor de prieteni de departe dragi pe care i-am avut în călătoria locurilor propuse acum mai bine de trei ani şi pentru că tot am descoperit varianta virtuală de explorare a locaţiilor vechi şi noi, mi-am propus să revăd locurile de atunci, cu tehnica de acum. Zis şi făcut.
Evident că propunerea de faţă nu se compară cu prezenţa fizic la faţa locului şi evident că nu poate înlocui deplasarea virtuală mirosul asfaltului şi al brizei mediterane, umiditatea din aer şi starea de bine pe care ţi-o dau chipurile veritabil romane relaxate complet precum în filme, cu un permanent aer de vacanţă în atitudine şi gesturi. Evident că nu pot reda nici în glumă măcar gustul perfect al dejunurilor servite într-o agitaţie senzaţional de gălăgioasă, colorată, mirosul perfect al cafelei perfecte după reţete şlefuite în timp până la artă. Nu pot să vă transpun în iureşul senzaţiilor gust-miros-auz-văz ca să nu mai vorbim de emoţiilepe care le poate stârni un zid rece antic întunecat şi plin de sânge (ipotetic vorbind gândindu-mă la Colloseum), nu pot să vă fac să simţiţi cum am păţit-o eu în toamna aceea târzie când apropierea de una dintre ultimele minuni ale lumii antice m-a lăsat fără reacţie la intrarea gigantică din faţa zidurilor.
Frică, groază, un sentiment de greu aşa în suflet, parcă aveam un pietroi uriaş în centrul inimii, în suflet, în stomac, pe măsură ce treceam printre gratiile uriaşe ale porţilor dintre ziduri presiunea devenea tot mai dificil de suportat, aproape imposibil. Vă spun sincer că nu am putut să vizitez Colloseumul. Nu ştiu de ce. În nici un caz nu preţul biletului de 13 euro de intrare nu m-a făcut să îmi displacă ideea. Nu am putut intra în zona interioară morbidă la care vine lumea atrasă din toate colţurile continentelor. Pe măsură ce înconjuram cercul perfect impunător de ziduri stratificate în cercuri concentrice, mi se făcea rău, posibil din cauza căldurii, posibil din cauza sentimentului că eşti copleşit, nu ştiu. Mâncasem la fel ca în oricare dintre zile. Băusem la fel de multă apă. Senzaţia de rău era aceeaşi. Am revenit a doua zi să văd dacă imi jucau simţurile feste şi senzaţiile au revenit. E ceva acolo care te afectează. Nu ştiu nici cum să-i spun pe nume nici cum să definesc. Nu cred că par ridicolă descriind realitatea. Să vă mint că este extraordinar de frumos să vizitezi un loc al morţii şi al celor mai joase energii din om? Să vă spun cât de miraculos este să stai să admiri şi să asculţi ce spune ghidul? Aşa o fi. Eu n-am putut.
Cert este că nu mori dacă îndrăzneşti să treci de ziduri şi nici nu revii cu traume de acolo. Este alegerea fiecăruia să decidă ce simte. Ce garantez în schimb este că emoţiile sunt la extrem când stai lângă Colloseum afară sau în interior. Nici o emoţie nu este la un sfert din ceea ce poate. Că este spaimă, groază, bucurie, uimire, adoraţie, numiţi-o cum vreţi, cu siguranţă e ceva intens şi te marchează. Poate şi pentru asta şi tot merită să faci călătoria real acolo.
Virtual însă lucrurile stau diferit.
View Larger Map
Vă propun o evadare în Roma. Urmaţi linia albastră ca traseu iar când vă rătăciţi doar apelaţi la omuleţul galben din imagine şi rotiţi panoramic 360 de grade imaginea. Să parcurgem împreună exact aşa cum am făcut atunci cu prietenii mei drumul de la impunătorul Colloseum spre Vatican, Biserica Sf Petru, cu masina sau pe jos, călătoria nu poate fi mai interesantă decât aşa. Distanţa între cele două puncte turistice este de aproape 6 km, punctele de pe traseu sunt la fel de atractive arhitectural şi istoric vorbind precum Piaţa Celimontana, Piaţa Pio XII, Via San Pio X, sunt atât de multe puncte de atracţie încât e foarte posibil să dureze mult mai mult călătoria dacă ne oprim la fiecare punct de pe traseu. V-aş recomanda să poposiţi virtual cel puţin într-o formă de cerc perfect de 360 de grade , să vizualizaţi rotativ cursorul din stânga ecranului imaginii. Panorama este de fiecare dată extraordinară. Sunt zeci de mii de detalii pe care probabil ochiul liber le ratează într-o primă vizită iar expediţia virtuală le aşează sub ochiul dvs. critic garantat.
Mai inserăm şi două trei imagini de la fiecare punct propus şi motivaţia ar trebui să fie suficientă să pornim. Aş putea să folosesc toate descrierile din toate cataloagele pământului despre fiecare punct din marea călătorie virtuală, dar prefer să nu o fac. Nu în detaliu ci doar generalizat. Cel puţin nu de această dată. De ce? Pentru că este de un milion de ori mai interesant să descoperi singur totul despre punctele pe care ţi le alegi să le vizitezi. Şi al doilea motiv al refuzului ar fi prea generosul text pe care ar trebui să-l inserez cu detalii aici obiectivele alese fiind extrem de cunoscute. Ar fi de preferat să o faci informarea înainte să porneşti în călătoria aleasă sau cel târziu pe parcurs. Nu după. Parcă nu mai are nici un farmec să o faci după ce ai vizitat locurile alese. V-o spun din experienţă. Unele călătorii ne surprind cu detalii la faţa locului mai ales dacă sunt continente diferite ca şi climă geografic vorbind.
Ca şi cum nu am prevăzut nimic. Vedeam în filme fragmente din ceea ce am regăsit atunci la vizita concretă. Şi nu îmi venea să cred că era real ceea ce transmitea filmul ca şi atmosferă, indiferent de cât de bun sau slab era regizorul. Fiecare punct din cele două obiective alese merită un episod aparte ceea ce voi şi face, promit, chiar începând cu următoarea zi. Nu virtual. Real cu tot ce am colecţionat în imagini de la faţa locului. Diferenţa dintre manualele de istorie, cataloagele de artă şi prezenţa noastră acolo concret este uriaşă. Istoria fiecărui centimentru pătrat te copleşeşte, sunetele, limba, mulţimea, atmosfera, totusl este diferit. Dacă devii conştient şi de geniul arhitecţilor pe lângă miile de cardinali, Papi, gladioatori, regi sau simplii sclavi care au lăsat o energie ca amprentă şi ca informaţie în miliardele de capodopere posibile fie că le vezi în fiecare intersecţie de piaţă, clădire sau cartier, fie că le atingi cu privirea în muzee sau păşeşti printre ele, sentimentul este copleşitor. Iar mesajul perfecţiune.
Roma e unică are atitudinea unei adevărate regine şi predă această lecţie de grandoare şi eleganţă în fiecare oră, clipă, zi sau secundă.
fotografiile autoarei
