Boala este o atentionare – ne semnaleaza ca incalcam armonia universala. Mai mult chiar, ne arata in ce mod si in ce privinta o facem. Nu este o pedeapsa nemeritata, ci consecinta faptelor si a atitudinilor noastre. Ne oglindeste defectele. Ne reflecta erorile. Ne pune fata in fata cu noi insine. Ne provoaca sa revenim pe calea corecta a vietii noastre.
Boala este prietenul nostru
Nu este un accident, nu este o intamplare, nu este ceva strain, ci ne reprezinta. Ne indeamna sa ne sesizam neajunsurile si sa ne ascultam imboldurile profunde ale sufletului. Prin urmare, vindecarea nu este posibila decat in momentul in care ne constientizam hibele si ne mobilizam pentru a le transforma in calitatile corespondente (de exemplu, teama este o caricatura a prudentei, mania o distorsiune a pasiunii, lenea o degradare a calmului). Boala nu ne este un dusman, ci, paradoxal, cel mai bun prieten, caci are curajul sa ne spuna verde in fata ce, unde si cum gresim.
De aceea, atitudinea de a o respinge este contraproductiva. Eforturile de a o nega si de a o suprima au ca rezultat cel mult mascarea simptomelor, si nu o reala vindecare. Dimpotriva, camuflarea manifestarilor fizice exprima refuzul de a ne privi cu luciditate, accentuandu-ne starea de inconstienta. Reprimandu-ne boala, pe noi ne reprimam. Negand-o ori dusmanind-o, pe noi ne negam sau ne dusmanim. Luptandu-ne cu boala, cu noi ne luptam – nu putem iesi decat invinsi, scufundandu-ne si mai mult in tenebrele ignorantei.
Trebuie sa o acceptam si sa o intelegem, deoarece in acest mod pe noi ne acceptam si ne intelegem. Boala ne semnaleaza instrainarea de propriul sine, avand ca substrat ignoranta. Nu o putem vindeca decat daca revenim in maduva fiintei noastre, daca ne reimprietenim cu noi insine. Boala este calea deschisa catre esenta din noi. Nu este o inlantuire, ci fereastra deschisa catre libertate. Ignoranta ne incatuseaza. Un om bolnav nu mai este el insusi, nu se mai cunoaste pe sine, isi este siesi strain. Aceasta instrainare poate avea grade variate si se poate referi la diferite aspecte ale fiintei umane. Cea mai severa instrainare va genera si boala cea mai severa (si cea mai greu vindecabila).
Boala este rodul unor convingeri false, adanc inradacinate in fiinta celui bolnav. Atat de adanc, incat ajung sa ia forme materiale si sa se manifeste la nivelul corpului fizic. Esenta tratamentului consta in dobandirea claritatii mentale care permite descatusarea de aceste convingeri gresite. Este ca si vindecat cel care intelege ca boala sa este licarirea care-l poarta catre intimitatea propriei fapturi si se accepta drept ceea ce este, se impaca cu sine insusi si are curajul de a se cunoaste si de a se transforma – procesul vindecarii in sine nu mai este decat o chestiune de timp; cu conditia, ce-i drept, ca modificarile din planul fizic (leziunile morfologice) sa nu fie prea severe (si deci ireversibile).
Boala este consecinta unor rezonante joase pe care cel bolnav le intretine, avand falsa convingere ca este una cu ele. Ele isi au sorgintea in subsolul constiintei, inaccesibil in mod obisnuit fiintei umane, dar pot fi percepute de catre oricine, in stadiul incipient de manifestare, sub forma gandurilor si a trairilor degradante. Acolo, in hrubele mentalului, mocnesc reprimate tendintele noastre ascunse, negate, condamnate, ostracizate, natura noastra primara pe care nu vrem sa o recunoastem din cauza prejudecatilor si a inhibitiilor nascute din constrangeri sociale, familiale, religioase, politice, materiale, profesionale etc.
Greseala esentiala pe care o comite cel susceptibil la boala este de a se confunda cu aceste manifestari psihomentale, de a se lasa cuprins cu totul de valtoarea, valvataia ori vijelia lor, de a-si lasa claritatea constiintei inecata in mlastina, mistuita de magma ori spulberata de vifor. Ele tin de structura lui, dar nu sunt decat involburari, vapai, vartejuri ale diferitelor straturi ale mentalului, distincte de samburele fiintei sale. El spune “sunt trist”, “sunt manios” ori “mi-e teama” nereusind sa se disocieze (sa se detaseze) de aceste trairi, sa inteleaga ca sunt doar o parte din el, diferita de esenta sa, sa le perceapa doar ca pe niste fluxuri care ii parcurg structura tocmai din cauza frecventelor inferioare de vibratie pe care le mentine in faptura sa. Un individ nu sufera atat pentru greselile sale din trecut sau pentru ale altora, cat pentru greselile lui actuale, de fiecare clipa. In acest sens, boala este un nepretuit indrumator. Localizarea si tipul ei nu sunt niciodata intamplatoare, ci se coreleaza cu functia esentiala si/sau cu semnificatia subtila a organului/tesutului/teritoriului afectat. Rostul bolii este de a-i deschide ochii celui bolnav, de a-l scoate din ignoranta.
Boala este pragul, poarta intredeschisa spre lumina. Putem sa o negam, sa o respingem, inchizand-o si zavorandu-ne in bezna prostiei, sau putem sa o deschidem larg, sa avem curajul sa pasim peste prag in lumina constiintei, a constientizarii – mintea ne devine clara, umbrele amagitoare ale ego-ului sunt date la o parte. Odata ce am trecut pragul, poarta inceteaza sa mai existe pentru noi – o lasam undeva in urma, nu ne mai intereseaza: boala nu-si mai are rostul, este vindecata.
Articolul este extras din cartea “Fundamentele medicinei naturale – Principii generale” scrisa de Dr. Dorin Dragos si aparuta la Editura Deceneu.
