Militarii bistriţeni au fost frecvent nominalizaţi de Parlamentul României pentru a participa la misiuni de menţinere a păcii sub egida ONU. Acest tip de misiuni au consacrat Armata României în misiuni internaţionale şi au determinat încrederea membrilor NATO şi a mediului internaţional. Acest tip de misiuni ne-a făcut vizibili în lume după anul 1989. Militarii bistriţeni au fost printre primii militari din România care au deschis acest drum în diplomaţia politico-militară. A participa la o astfel de misiune constituie o mare responsabilitate, întrucât se asuma povara reprezentării României şi evident a ONU. Militarii sunt supuşi unei selecţii riguroase, iar apoi unui amplu proces de instruire. Evident că dificultatea instruirii cade pe ofiţerii din lanţul de comandă şi din structurile de comandament. În aceste misiuni ei acţionează în structuri de comandă multinaţionale. Este nevoie de o compatibilitate lingvistică şi pe deasupra de rigoarea comportamentului diplomatic. Ofiţerul este în primul rând militar român apoi funcţionar ONU, lider militar, agent de relaţii publice al României şi al ONU, diplomat român şi al ONU şi nu în ultimul rând luptător într-un mediu ostil şi plin de constrângeri ale dreptului internaţional. „Statutul Forţelor” şi „Regulile de angajare” ca instrumente juridice ale ONU stau la baza actului de comandă şi a execuţiei şi de cele mai multe ori încorsetează şi constrâng acţiunea militarilor. Uneori militarii plătesc aceste constrângeri cu viaţa lor şi cu suferinţa familiilor lor. Aşa a fost cazul căpitanului Filaret Moţcu decapitat în nordul Afganistanului în timpul unui atac asupra sediului reprezentanţei ONU. Tot sub mandat ONU dar în cadrul forţelor NATO au căzut la datorie şi caporalii Cristian Filip şi Marius Sfecheş. Toţi militarii prin instruire îşi însuşesc elementele de drept internaţional umanitar, elemente de istoria culturii şi civilizaţiei din zona de acţiune, radiografia conflictului şi nu în ultimul rând date despre religia obiceiurile şi cutumele locuitorilor. Totodată instruirea sanitară îi pune în gardă cu bolile zonei, modul de acordare a primului ajutor şi îi familiarizează cu clima zonei. Militarii sunt supuşi unui program de imunizare pentru a preveni înbolnăvirile specifice zonei. Meţinerea sănătăţii şi a moralului trupei în astfel de misiuni este deosebit de importantă. Actul de comandă este un proces complex cu nenumărate determinări şi nu poate şti nimeni mai bine decât cel păţit cum se pregătesc şi se conduc oamenii în astfel de situaţii. Deplasarea forţelor în zona de acţiune este o problemă nu numai de transport aerian ci şi de relaţii diplomatice şi proceduri internaţionale. Dislocarea forţelor în zonă cere măsuri riguroase de protecţie a forţelor, iar intrarea în lanţul de comandă multinaţional cere nu numai compatibilitate, lingvistică, tehnologică, logistică, juridică ci şi o empatie cu cei suferinzi. Bistriţenii au acţionat cu trupe în Angola, Kuweit şi Balcanii de Vest, iar cu ofiţeri şi subofiţeri în Macedonia, Georgia, Congo, Sudan, Afganistan, Irak, Coasta de Fildes, Liberia. De asemenea militarii bistriţeni au constituit în ţară structurile pentru „Rezerva ONU în aşteptare”. România ocupă locul 68 din 114 în lista ţărilor contributoare cu forţe în sprijinul ONU. Pentru modul admirabil în care militarii bistriţeni şi-au îndeplinit misiunile lor trebuie respectaţi de statul român şi apoi de comunitatea noastră. Militarul român nu este un om de care agăţi o armă ci un om cu o pregătire multidisciplinară, complexă, cu un orizont larg şi o întelegere profundă a dinamicii geopoliticii, pregatit să-şi servească ţara oriunde şi oricând.
Col. (Rez.) Ioan Gaftone
