Home Evenimente Bistriţean şantajat de doi bărbaţi din Reghin pentru o maşină de lux

Bistriţean şantajat de doi bărbaţi din Reghin pentru o maşină de lux

by B24
241 views

Doi bărbaţi din Reghin sunt suspectaţi că l-au bătut şi l-au ameninţat pe un tânăr de 28 de ani din Bistriţa-Năsăud pentru a le da o maşină de lux.

Procurorii D.I.I.C.O.T. împreună cu poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au făcut şapte percheziţii domiciliare în judeţele Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Maramureş. Aceştia suspectează doi bărbaţi din Reghin de 27, respectiv 30 de ani că au şantajat un bistriţean pentru a le da o maşină.

În urma percheziţiilor a fost ridicată o maşină de lux ce figurează în evidenţele Poliţiei ca fiind furat din Spania. Pe lângă aceasta, şi o altă maşină a fost indisponibilizată, alături de suma de 6.400 de euro.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru şantaj şi ieri suspecţii au fost prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Tribunalul nu a acceptat propunerea, însă cei doi nu au voie să părăsească localitatea, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean.



Foto: dcnews.ro

 

You may also like