Cu un nou look şi în noua formulă, aseară, bistriţeanca Bernice Chitiul a impresionat juriul X Factor şi spectatorii deopotrivă. Atât cântăreaţa, cât şi mentorul său, Delia, au recunoscut faptul că nu există zi în care să nu se certe cu Laurenţiu, colegul său de trupă.
2B se ceartă mereu, dar pe scenă funcţionează ca un ceas elveţian, au fost cuvintele Deliei, mentorul grupului din care face parte şi bistriţeanca Bernice Chitiul, în cadrul emisiunii de aseară.
Pentru a rămâne în concurs, bistriţeanca a fost constrânsă de juriu să formeze un grup cu Laurenţiu Bărzoi, trupă numită 2B. Transformarea care a urmat nu a făcut altceva decât să contureze imaginea unor adevăraţi artişti. În emisiunea de aseară, atât Laurenţiu, cât şi Bernice au apărut cu un look nou, bistriţeanca renunţând la bucle în favoarea părului drept care pare să o avantajeze.
Sunteţi cei mai buni ca şi cuplu. Avem în faţă două voci extraordinare, a mai spus Delia. De acord cu ea a fost şi Dan Bittman, dar şi Cheloo, care a apreciat vocea lui Bernice, nu însă şi a lui Laurenţiu.
Laurenţiu, colegul bistriţencei, a recunoscut în cadrul emisiunii că se ceartă adesea cu Bernice şi că aceasta şi-ar da aere de superioritate, întreţinute de studiile în domeniul muzicii pe care le face artista în Anglia.
Foto: X Factor Facebook