Reprezentanta României la competiţia internaţională Global Junior Circuit Final 2011 de la Puerto Rico, Bernadette Szocs, a reuşit să se claseze pe poziţia a cincea, potrivit portalului sportulbistritean.ro. Aceasta a reuşit să câştige 6 partide şi a pierdut doar una.
Competiţia internaţională dedicată juniorilor a avut loc la Puerto Rico, în perioada 20-22 ianuarie, şi i-a avut în prim plan pe cei mai buni 16 jucători ai anului 2011. După ce a trecut cu succes de două jucătoare coreene, o portugheză şi o egipteancă, Berni a pierdut în faţa singaporezei LI Isabelle Siyun, care a mai bătut-o şi în trecut.
Jucătoarea bistriţeană a declarat în cadrul emisiunii Neaţa cu Răzvan şi Dani, unde a fost invitată că i-a fost frică de confruntarea cu singaporeză, presimţind o înfrângere. Cele 6 victorii şi o înfrângere au clasat-o pe Berni pe locul 5.
Aceasta se pregăteşte pentru o competiţie care se va desfăşura în acest weekend la Buzău.
Sursa: sportulbistritean.ro / Foto: pagina personala facebook