Pe data de 8 Noiembrie Majestatea Sa Regele Mihai I, îşi sărbătoreşte public ziua de naştere şi onomastica. 92 de ani regali de speranţă, integritate, eleganţă desăvârşită, simbolism şi istorie.
În aceeaşi zi în care Regele deschide porţile Palatului Elisabeta pentru a-i primi, conform tradiţiei, pe toţi cei care vor să-i aducă urări aniversare, bistriţenii, alături de cetăţenii altor oraşe din România, organizează o formă neconvenţională de a-şi transmite gândurile Majestăţii Sale cu această frumoasă ocazie.
Urările noastre vor lua forma luminoasă a 92 de lampioane ce vor fi lansate Vineri, 8 Noiembrie 2013 începând cu ora 20.00, pe Pietonalul Liviu Rebreanu din Bistriţa. De aici, ele vor porni spre cerul înalt, unde vor duce gândurile noastre bune pentru cel mai demn, onorat şi longeviv monarh european.
Îi porţi o admiraţie deosebită Regelui? Eşti un susţinător al Casei Regale a României? Alătură-te nouă pentru a striga într-un glas “La mulţi ani, şi luminoşi, Majestate!”, în timp ce trimitem o speranţă aprinsă sub clar de lună.
Detalii organizatorice: • Lampioanele vor putea fi achiziţionate de pe Pietonalul Liviu Rebreanu din Bistriţa în 8 Noiembrie începând cu ora 19:50 de la chioşcul special amenajat. Din motive tehnice, acestea sunt singurele lampioane autorizate pentru pentru această lansare.
IMPORTANT: Pentru a fi lansate, lampioanele trebuie manevrate de două persoane!
• În seara evenimentului, participanţii sunt rugaţi să fie prezenţi pe Pietonalul Liviu Rebreanu din Bistriţa cel tarziu la ora 20:30. Lansarea va avea loc începând cu ora 20:00 !
Clubul Monarhiştilor Bistriţeni
Foto: ghimpele.ro