Home Educaţie ANA/CPECA Bistriţa-Năsăud, în mijlocul elevilor pentru a le transmite mesaje antidrog

ANA/CPECA Bistriţa-Năsăud, în mijlocul elevilor pentru a le transmite mesaje antidrog

by B24
155 views

Deschiderea anului şcolar 2013-2014 este o ocazie potrivită pentru Agenţia Naţională Antidrog/Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud de a lua poziţie în faţa fenomenului consumului de droguri în rândul tinerilor prin punerea în practică a unui răspuns în faţa acestui fenomen. 

           În această primă zi de cursuri, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud s-au aflat în mijlocul elevilor pentru a le transmite mesaje antidrog ce au avut ca scop informarea şi conştientizarea efectelor pe care le produce consumul de droguri şi de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive asupra organismului.

           ANA/CPECA Bistriţa-Năsăud a pregătit, şi în acest an, elevilor şi cadrelor didactice proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, prin promovarea alternativelor de viaţă sănătoasă şi dezvoltarea abilităţilor de refuz al consumului acestor substanţe. Aceste proiecte se adresează elevilor pe cicluri de şcolarizare (preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) şi conţin teme adaptate nivelului lor de înţelegere şi asimilare.

          În anul şcolar 2013-2014, ANA/CPECA Bistriţa-Năsăud va dezvolta proiectele tradiţionale „Mesajul meu Antidrog” şi „Necenzurat” şi va realiza activităţi de prevenire a consumului de droguri în cadrul programului Ministerului Educaţiei Naţionale ,, Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

          În cadrul proiectelor pe care Agenţia le propune pe parcursul acestui an şcolar sunt prevăzute module de formare destinate părinţilor şi cadrelor didactice, care au ca obiective dezvoltarea reţelei de specialişti, formarea de abilităţi privind consolidarea relaţiilor familiale, controlul şi soluţionarea conflictelor, exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.

         Totodată, ANA va lansa şi prima Conferinţă naţională cu tema ,,Bune practici în prevenirea consumului de droguri în mediul şcolar”, la care vor participa reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi ai societăţii civile care desfăşoară activităţi în domeniu.

Coordonator CPECA Bistriţa-Năsăud,

Maria Simona BORCANI

You may also like