Prefectul Ioan Ţintean şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, au primit astăzi vizita ambasadorului Franţei în România, domnul Philippe Gustin.
Alături de Excelenţa Sa au mai fost prezenţi consilierul special al ambasadorului, Sébastien Gorlin şi directorul Institutului Francez din Cluj, domnul Christophe Poméz.
În cadrul discuţiei s-au conturat patru domenii majore de interes: dezvoltarea parteneriatelor şi a relaţiilor de cooperare în domeniul educaţiei şi învăţământului superior; dezvoltare economică a comunităţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud prin valorificarea potenţialului turistic; dezvoltarea de parteneriate instituţionale cu scopul creşterii absorbţiei de fonduri europene şi identificarea unor modele de bună practică în domeniul incluziunii sociale a persoanelor defavorizate, în special a celor de etnie rromă.
Reprezentanţii judeţului Bistriţa-Năsăud au folosit din plin timpul petrecut alături de reprezentantul statului francez şi au adus în discuţie subiecte care pot fi o baza pentru dezvoltarea economică a judeţului. Ambasadorul Philippe Gustin, s-a arătat extrem de încântat de ideea noului parc industrial ce urmează să prindă contur în apropierea Bistriţei. De asemenea, reprezentanţii Ambasadei Franţei au precizat că judeţul Bistriţa-Năsăud are un potenţial remarcabil, care trebuie valorificat prin promovarea sa în străinătate, cauză pe care sunt dispuşi să o susţină.
În finalul întâlnirii s-a pus problema regionalizării, făcându-se un schimb de opinii pe marginea acestui subiect. Excelenţa sa Philippe Gustin a subliniat faptul că este plăcut surprins să observe deschiderea reprezentanţilor Judeţului Bistriţa-Năsăud, vis a vis de acest proiect, iar concluzia a fost că implementarea regionalizării constituie un bun început pentru dezvoltarea administraţiei publice şi schimbarea unor mentalităţi greşit înrădăcinate.
Ambasadorul Franţei, Excelenţa Sa, Philippe Gustin şi-a început misiunea diplomatică în România în luna martie 2012. Înainte de a reprezenta statul francez în relaţiile externe cu România, acesta a fost director de cabinet al Ministrului Educaţiei Naţionale, a Tineretului şi Vieţii Asociative şi Purtător de cuvânt al Guvernului Francez.