Home Comunicate Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii.

by B24
1164 views

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii, precum şi pe toţi cei interesaţi, cu privire la conţinutul recentei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului O.U.G. nr.15/2015, pentru modificarea Art. 2 lit. d) din O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea Art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.

Ordonanţa modifică termenele de depunere a cererilor unice de plată, în concordanţă cu prevederile regulamentelor europene, stabileşte condiţiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească fermierii, inclusiv formele asociative ale fermierilor, utilizatorii de păşuni şi fâneţe, şi clarifică modalitatea prin care se dovedeşte calitatea de fermier activ de către fermierii care nu au mai depus cereri de plată la APIA în anii precedenţi.

În ce priveşte DEPUNEREA CERERII UNICE DE PLATĂ 2015:

  1. în condiţiile prevederilor Art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 747/2015 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 în ceea ce priveşte data finală pentru depunerea cererii unice, a cererilor de ajutor sau a cererilor de plată, data finală pentru notificarea modificărilor cererii unice sau ale cererii de plată şi data finală pentru cererile de alocare a drepturilor la plată sau de creştere a valorii drepturilor la plată în cadrul schemei de plată de bază pentru anul 2015, modificările la cererile unice de plată prevăzute la lit. a) se depun până la data-limită de 15 iunie la centrele APIA, FĂRĂ PENALIZĂRI;
  2. în condiţiile prevederilor Art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1 % pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie, în acest an.

Astfel, fermierii vor putea depune cererea unică de plată pentru anul 2015 (inclusiv modificări, corecturi, actualizări etc.) până la data de 15 iunie a.c. fără penalizări, după această dată cererea putând fi depusă, timp de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.

În ce priveşte UTILIZATORII DE PĂŞUNI ŞI FÂNEŢE:

Articolul 2 din O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 13 mai 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările ulterioare, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) utilizator de păşuni şi fâneţe:

  1. crescător de animale, persoană fizică, având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE)/ crescător de animale, persoană juridică de drept public sau de drept privat, constituită conform prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, având animale proprii sau ale fermierilor membri înscrise în RNE, care desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe, conform clasificării statistice a activităţilor economice în Uniunea Europeană pentru producţia vegetală şi animală, care deţine legal dreptul de folosinţă asupra suprafeţei agricole şi care valorifică păşunea prin păşunare cu efective de animale sau prin cosire cel puţin o dată pe an; sau
  2. persoană fizică ori persoană juridică de drept privat care are la dispoziţie, în condiţiile legii, suprafaţa agricolă, care desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe şi care o valorifica prin cosire cel puţin o data pe an.”.

Astfel, utilizatorii terenurilor din categoria de folosinţă păşuni/fâneţe vor putea depune cererea unică de plată pentru terenurile în cauză fără a fi obligaţi să deţină şi animale pentru păşunarea acelor suprafeţe de teren, cu obligaţia de a dovedi activitatea agricolă minimă de cosit cel puţin o dată pe an, prin valorificarea/depozitarea fânului rezultat.

În ce priveşte fermierii care NU AU DEPUS CERERI UNICE DE PLATĂ ÎN ANUL ANTERIOR:

La articolul 6, O.U.G. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015 – 2020 şi pentru modificarea Art.2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, alineatul (10) se modifica şi va avea următorul cuprins:

,,(10) Fermierii persoane juridice care nu au depus cereri unice de plată în anul anterior, calculul estimat al plăţilor directe depăşind plafonul de 5.000 euro, pot dovedi calitatea de fermier activ potrivit prevederilor alin. (4) sau (41).”

2. La articolul 7 / O.U.G. 3/2015, alineatul (21), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) forma asociativă de proprietate, pe baza copiei titlului de proprietate asupra terenurilor aparţinând formei asociative şi a unui tabel centralizator care cuprinde acordul fiecărui membru deţinător de animale privind depunerea cererii unice de plată de către forma asociativă, datele de identificare, codul de identificare al exploataţiei zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor şi numărul de animale deţinute de fiecare membru, precum şi suprafaţa utilizată de forma asociativă prin cosit sau păşunat, la care se anexează hotărârea adunării generale a asociaţilor privind utilizarea fondurilor”.

Informaţii suplimentare:

Legislaţia completă în ce priveşte depunerea cererii unice de plată pentru anul 2015 poate fi consultată pe pagina oficială web a Agenţiei, la adresa http://www.apia.org.ro/ro/formular-cerere-unica-de-plata-legislatie.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

You may also like