În perioada 27-30 aprilie 2013, liderii elevilor din România se vor întâlni în cadrul Adunării Generale Extraordinare de la Cluj-Napoca. Evenimentul va întruni nu doar Preşedinţii Consiliilor Judeţene ale Elevilor, ci şi membrii Biroului de Presă al Consiliului Naţional al Elevilor. |
Pe parcursul celor patru zile, participanţii vor dezbate strategia de implementare a unor politici educaţionale ce ţin de patru direcţii de dezvoltare a calităţii învăţământului preuniversitar, respectiv politicile sociale, dotarea în educaţie, consilierea psiho-pedagogică şi examenele naţionale. Reprezentanţii elevilor consideră că aceste aspecte sunt printre principalii indicatori ai calităţii sistemului educaţional, iar în urma stabilirii acestei strategii se vor adopta, atât poziţii publice, cât şi propuneri din partea Consiliului Naţional al Elevilor adresate Ministerului Educaţiei Naţionale. De asemenea, printre principalele teme ale agendei sunt atât finalizarea Statutului Elevului, documentul care prevede drepturile şi obligaţiile elevilor, cât şi stabilirea calendarului de activităţi al Consiliului Naţional al Elevilor, care va cuprinde viitoare proiecte, respectiv acţiuni destinate elevilor. Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Iulia MIRON, care este, de asemenea, lideul elevilor din judeţul Cluj, declară: “Îmi face o deosebită plăcere să găzduiesc Adunarea Generală Extraordinară a Consiliului Naţional al Elevilor, la Cluj. Alături de colegii mei, reprezentanţii elevilor din fiecare judeţ din ţară, vom dezbate problemele elevilor şi ale vieţii şcolare, în vederea elaborării unei strategii complexe de implementare a unor politici educaţionale ce corespund unor indicatori de evaluare ai calităţii învăţământului preuniversitar. De asemenea, sperăm să finalizăm Statutul Elevului, un document esenţial elevilor din România, deorece prevede drepturile şi obligaţiile acestora.”
|