Parlamentul European găzduieşte, în perioada 25 – 28 martie 2013, expoziţia “Dunărea-Fluviu European- 1856- Înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării”
Iniţiativa aparţine europarlamentarului român Adriana Ţicău care împreună cu alţi doi colegi: Michael Theurer (Germania) si Danuta Huebner (Polonia), organizează aceasta expoziţie pentru a sărbători 157 de ani de la înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării (CED).
În expoziţie sunt expuse fotografii din toate statele membre UE riverane Dunării: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România precum şi din viitorul stat membru, Croaţia. Muzeul de istorie din Galaţi expune documente şi imagini aferente Comisiei Europene a Dunării care a fost înfiinţată la 30 martie 1856, în urma tratatului de pace încheiat la Paris şi care a avut iniţial sediul la Galaţi, România.
În deschiderea expoziţiei vor avea un discurs introductiv, alături de ce trei eurodeputaţi, Dacian Cioloş – Comisarul român pentru agricultură şi Nicolae Bacalbaşa – Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc astăzi, 25 martie, orele 17 :30, la Parlamentul European din Bruxelles.
De asemenea, în data de 26 martie, eurodeptata Adriana Ţicău, iniţiatoarea Forumului pentru Dunăre din Parlamentul European, va organiza conferinţa cu tema : « Promovarea turismului şi culturii în regiunea Dunării «. Evenimentul se bucură de prezenţa Vice-Preşedintelui Comisiei Europene Antonio TAJANI- Comisarul responsabil pentru turism.
Evenimentul va avea loc marţi, 26 martie, între orele 14:00 – 16:00 (ora Bruxelles-ului), în sala ASP 5G-1 din Parlamentul European.