Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 661/29.10.2013, a fost publicată Legea nr. 277/2013 prin care au fost aduse o serie de modificări şi completări Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, care vizează în principal următoarele aspecte:
Se extinde aria termenului: ”beneficiar de lucrări”, astfel că forţa de muncă în regim ziler poate fi utilizată, pe lângă persoane juridice şi de către persoane fizice, persoane fizice autorizate şi întreprinzători persoane fizice titulari al întreprinderii individuale, întreprinderii familiale.
Se precizează de asemenea că, beneficiarii nu pot utiliza zilieri pentru desfăşurarea unor activităţi în beneficiul unui terţ.
Plata remuneraţiei se poate realiza şi la sfârşitul perioadei activităţii, numai cu acordul scris al părţilor.
Se aduc noi precizări referitoare la activitatea desfăşurată de minori, respectiv:
– Zilierul minor poate presta activităţi necalificate cu caracter ocazional la împlinirea vârstei de 16 ani;
– Prin excepţie, minorul cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani poate presta activităţi necalificate cu caracter ocazional numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate dezvoltarea şi sănătatea personală;
– Zilierul minor nu va efectua activitate în timpul nopţii.
Referitor la Registrele de evidenţă a zilierilor se introduce obligativitatea păstrării acestora şi/sau la punctele de lucru, după caz, precum şi posibilitatea transmiterii Extrasului Registrului de evidenţă a zilierilor către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi pe suport electronic.
Se abrogă din categoria activităţilor cu caracter ocazional care pot fi prestate cu zilieri “activităţi de întreţinere şi curăţenie” şi totodată se adaugă următoarea prevedere: „Activităţile de manipulare mărfuri şi activităţile de curăţenie şi întreţinere se prestează numai în domeniile de activitate prevăzute la alin.(1)”, respectiv activităţile prevăzute de lege, care pot fi prestate cu zilieri.
Din punct de vedere al asigurărilor sociale, activitatea desfăşurată în condiţiile prezentei legi nu conferă zilierului calitatea de asigurat în sistemele de asigurări publice. Acesta se poate asigura, opţional, la sistemul public de pensii, sistemul asigurărilor sociale pentru şomaj şi la sistemul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Baza legală: Legea nr. 277/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 661/29.10.2013.