În urma numeroaselor e-mail-uri primite pe adresa redacţiei ne-am hotărât să vedem cum stau lucrurile defapt la adăpostul pentru căini fără stăpân, atât de aprig acuzat de cetăţenii de peste hotare. Am găsit câini trişti, fapt explicabil având în vedere că sunt închişi în cuşti, am găsit de asemenea un îngrijitor care făcea curat, numeroşi saci cu mâncare uscată şi o ladă frigorifică ticsită cu carne adusă de la abator.
În adăpost în momentul de faţă există 110 câini, cărora le sunt livrate lunar 62 de kilograme de hrană uscată şi 2.400 de kilograme de hrană crudă conform datelor furnizate de Primăria Bistriţa. Bugetul destinat hrănirii câinilor se ridică la suma de 48.000 de lei anual.
Dimineaţa a început cu o vizită la adăpost unde am aflat că de circa o săptămână cei care doresc să adopte un câine, să ajute câinii care se află acolo sau doar să îi vadă au nevoie de o aprobare de la Primăria Bistriţa. Ne-am întors după două ore cu directorul Direcţiei de Servicii Publice, Ioan Creţiu şi purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Ruşti. Cei 110 câini pe care i-am găsit acolo au început să facă gălăgie, liniştindu-se imediat ce îngrijitorul s-a apropiat de ei.
Când am ajuns la adăpost se făcea a doua tură de curăţenie zilnică, câinii beneficiind de trei igienizări zilnice. Aceştia arătau bine, nu prezentau urme de lovituri sau maltratări cum ne-a fost semnalat în scrisoarea primită la redacţie şi cu siguranţă erau hrăniţi, judecând după starea fizică bună. Acest lucru a fost confirmat şi de sacii cu hrană uscată care se regăseau în magazia adăpostului, dar şi de lada frigorifică ticsită cu organe dedicate tot lor.
Cu această ocazie am asistat şi la sterilizarea unui căţel, care a fost făcută cu anestezie, în proaspătul cabinet amenajat în cadrul adăpostului la sfârşitul anului trecut. Cabinetul care şi-a început funcţionarea în acest an era întreţinut, iar ustensilele erau curate.
Câinii sterilizaţi şi deparazitaţi după 14 zile sunt eliberaţi în teritoriu. Până în momentul de faţă 41 de câini au fost eliberaţi, iar 10 sunt în adăpost sterilizaţi.Au fost eutanasiaţi 7 câini bolnavi pentru care nu se mai putea face nimic în prezenţa celor de la Asociaţia AnimalTerra.
Asta am găsit noi în adăpostul pentru câini fără stăpân.