Acordul fiscal european

Acordul fiscal european este un document tehnic. El conţine patrusprezece articole divizate în şase titluri astfel:





1.Obiectiv


2.Conţinutul şi relaţia cu dreptul comunitar;


3.Disciplina bugetară;


4.Convergenţa economică;


5.Întâlnirile la vârf;


6.Dispoziţii finale;





În ce priveşte natura acordului trebuie subliniat faptul că este un act internaţional clasic şi în consecinţă se supune regulilor dreptului internaţional şi nu celui comunitar. Cu alte cuvinte în forma sa finală nu va intra în vigoare printr-o Directivă Europeană elaborată de Comisie ci ca un acord internaţional şi numai după ratificarea în Parlamentele tuturor statelor semnatare.


Părţile semnatare sunt ţările din zona euro dar pot fi aplicate şi de alte ţări ale Uniunii care subscriu şi ratifică Acordul la nivel parlamentar.


În ce priveşte elaborarea acordului merită subliniat faptul că au lucrat juriştii Consiliului împreună cu cei ai Comisiei fără a fi asociate statele membre.


în forma actuală a fost transmis statelor member, adică Preşedintelui şi Primului Ministru. Statele din zona euro şi cele care au subscris îl vor analiza şi vor face propuneri la următorul Consiliu European, care va fixa forma finală. Pentru a fi aprobat în Consiliu va fi nevoie de unanimitatea zonei euro şi a celor care subscriu.


Referitor la modificarea Constituţiilor, acordul este tolerant în sensul că statele semnatare aleg dacă modifică s-au adoptă o lege “de nature equivalente”.


Vor fi suficiente probleme de natură procedurală la nivelui Consiliului. De remarcat este faptul că rolul Parlamentului European nu se vede nici măcar marginal, iar Curtea Europeană de Justiţie va avea de instrumentat probleme ce intră în sfera dreptului internaţional, excedându-şi competenţele comunitare.


Cetăţenii noştri nu trebuie să se lase manipulaţi şi să ştie că statul român ca orice stat membru ONU poate fi angajat sub semnatură în relaţiile internaţionale numai de trei persoane: Preşedinte, prim ministru şi ministrul de externe. Actele preşedintelui obligatoriu se ratifică sau resping de Parlament ca reprezentant al poporului. Preşedintele României poate decreta mobilizarea generală sau parţială a ţării, starea de asediu sau de urgenţă, consultându-se doar cu Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Ulterior Parlamentul în termen de cinci zile încuvinţează sau nu hotărârile Preşedintelui. Băsescu face greşeli de management strategic grave şi dese şi acestea trebuie scoase în evidenţă şi nu merită sa fie acuzat cu lucruri pentru care se poate acoperi juridic. În cazul Acordului fiscal indiferent ce a semnat Băsescu, Parlamentul are decizia finală. Pentru acest mecanism de siguranţă să-i mulţumim lui Montesquieu.


Col. (Rez.) Ioan Gaftone