În 15 august rromii bistriţeni şi-au sărbătorit Festivalul Tradiţiilor Ţigăneşti, iar cu o lună şi jumătate înainte în Cluj Napoca avea loc Festivalul Internaţional de Artă Romani. La o sută de kilometri distanţă de Bistriţa avea loc o manifestare în toată regula care venea fără doar şi poate să aducă un tribut tradiţiilor ţigăneşti pe care le-au îmbrăţişat cu o curiozitate debordantă mii de locuitori ai centrului universitar şi nu numai.
Cum se face că două manifestări, cei drept de amploare diferită, care aveau acelaşi scop de a promova tradiţiile ţigăneşti, să fie privite şi abordate atât de diferit? Nu am să mă leg de etnia participanţilor, cred că lipsa de respect şi proastacreştere este la fel de prezentă în toate etniile care vieţuiesc în această ţară.
La Bistriţa s-a putut observa o iubire pentru dans care te lăsa mască indiferent dacă erai în trecere sau ai venit special pentru artişti. Era suficient ca muzica să se pornească pentru ca artiştii prezenţi să ne arate ritmurile cu care parcă s-au născut. S-au putut de asemenea observa îmbrânceală, seminţe sparte frenetic şi ţipete.
Festivalul Internaţional de Artă Romani a avut o mai mare amploare, invitaţi fiind artişti de peste hotare care i-au lăsat mască pe cei prezenţi. În ciuda faptului că tradiţiile ţigăneşti sunt acompaniate în orice colţ al lumii s-ar manifesta de o euforie greu de descris, în Cluj Napoca lumea s-a simţit bine, a intrat în atmosferă fără să spargă seminţe să urle sau să se îmbrâncească.
Cum se poate că la 100 de kilometri distanţă diferenţa de abordare să fie atât de mare? Cum se poate ca tot mai multe evenimente care au loc în orăşelul nostru minunat să ia forma unui bâlci comunal?
foto: IRAF facebook
