Un uriaş scandal sexual, prilejuit de vizita preşedintelui SUA, Barack Obama în Columbia, îi are în rolurile principale pe agenţii Secret Service din dispozitivul de securitate al acestuia. Superagenţii Secret Service au abandonat misiunea, apelând la serviciile unor prostituate locale. Aceştia au fost rechemaţi din misiune, pe fondul suspiciunilor că ar fi apelat la serviciile unor prostituate.
Secret Service este o agenţie federală americană, care iniţial a avut misiune exclusivă de a investiga şi de a proteja sistemele financiare şi de plăţi ale SUA. Acestea în prezent includ crime care implică instituţii financiare suspecte de fraudă, delicte comise prin intermediul calculatorului, pe internet şi telecomunicaţii, falsificarea documentelor de identitate, fraude prin intermediul unor dispozitive de acces, transferurile electronice de fonduri şi spălare de bani, falsificare de monedă.
După asasinarea preşedintelui William McKinley, în 1901, Congresul a hotărât ca Secret Service să aibă şi misiunea de a proteja preşedintele SUA. Astfel protecţia preşedintelui american a devenit o misiune-cheie a Secret Service.
Preşedintele SUA, Barack Obama participă începând de vineri în localitatea columbiană Cartagena, la Summitul Americilor, ce reuneşte 35 de şefi de state şi al cărui subiect principal este axat în jurul schimburilor economice cu America Latina. Deplasarea celui mai puternic om al plantei include un uriaş dispozitiv de securitate, format din membrii ai Secret Service şi nu numai.
Iniţial presa a aflat că în mod cu totul excepţional au fost înlocuiţi mai multi membrii ai Secret Service, suspecţi că ar fi avut relaţii cu prostituate, în noaptea de vineri spre sâmbătă în oraşul columbian Cartagena, unde se desfăşoară Summitul Americilor. Aceştia ar fi părăsit dispozitivul de securitate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şi s-ar fi dus la un bordel. Prostituţia este legală în Columbia, în Cartagena existând zeci de astfel de stabilimente, care atrag milioane de turişti.
Acuzaţiile de comportament indecent sunt tratate cu seriozitate maximă de oficialii americani, cei 12 agenţi urmând să fie subiectul unei investigaţii.
Purtătorul de cuvânt al Secret Service , Edwin Donovan, a oferit o scurtă declaraţie pentru BBC, precizând doar că agenţii au fost înlocuiţi, iar securitatea preşedintelui Barack Obama nu a fost afectată. Acesta s-a referit la „acuzaţii de rea conduită formulate împotriva unor agenţi din cadrul acestei (unităţi) de poliţie la Cartagena, în Columbia, înainte de vizita preşedintelui”, fără să facă alte precizări cu privire la presupusele fapte reproşate acestor poliţişti.
Relatările presei americane includ formulări de genul că mai mulţi agenţi ai serviciilor secrete americane au fost „făcuţi pachet” şi trimişi înapoi la Washington, din Columbia, după ce s-a aflat că, în loc să-l păzească pe Barack Obama, s-au dus la curve.
O comisie internă a fost delegată să investigheze cazul. „Schimbările nu vor afecta planul nostru prin care îi asigurăm siguranţa preşedintelui Obama”, a adaugat Donovan.
Ronald Kessler, un fost ziarist la Washington Post, specializat în istoria Secret Service şi autor al unei cărţi despre acest serviciu federal american, a dezvăluit că numărul agenţilor implicaţi în scandalul sexual este de 12, mulţi dintre ei fiind căsătoriţi.
Preşedintele Statelor Unite Barack Obama are în continuare încredere în gărzile sale de corp, a mai declarat sâmbătă purtătorul său de cuvânt, după ce mai mulţi dintre ei au fost chemaţi la Washington.
„Preşedintele are încredere deplină în Secret Service”,….. o unitate de elită a poliţiei federale însărcinată cu protecţia sa”, a dat asigurări Jay Carney într-o conferinţă de presă la Cartagena.
„Secret Service a spus, vă trimit către aceste declaraţii, că acest incident nu a avut efect asupra securităţii preşedintelui”, a insistat el.
Washington Post, citându-l pe preşedintele Asociaţiei americane a Ofiţerilor Poliţiei Federale, a scris că cel puţin unul dintre poliţişti a fost acuzat că a fost implicat în relaţii cu prostituate la Cartagena. În contextul în care acest scandal a afectat, în special în presa americană, participarea lui Obama la summitul de la Cartagena alături de aproximativ alţi 30 de şefi de stat şi de Guvern, Carney a dat asigurări că preşedintele era concentrat pe deplin asupra programului acestei reuniuni internaţionale.
„Ceea ce ne interesează aici, lucrul căruia i se consacră preşedintele, sunt reuniunile la care participă, potenţialul formidabil pe care integrarea economiilor Americilor o reprezintă pentru dezvoltarea exporturilor americane, creşterea întreprinderilor americane şi ajutarea la crearea de locuri de muncă pentru americani”, a subliniat purtătorul de cuvânt.