Home Naţional Sergiu Nicolaescu a fost incinerat astăzi cu onoruri militare

Sergiu Nicolaescu a fost incinerat astăzi cu onoruri militare

by B24
209 views

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sâmbătă, în jurul orei 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului, printre care s-a aflat şi fostul preşedinte Ion Iliescu.

Sergiu Nicolaescu, care a decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a fost incinerat conform propriei dorinţe. Dana Nicolaescu, soţia regizorului, a declarat joi că incinerarea a fost „dorinţa expresă” a soţului său, pe care i-a respectat-o, şi a solicitat presei să trateze „cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei”.





Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus sâmbătă, la ora 11.20, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti. La crematoriu s-au strâns câteva sute de persoane care au dorit să îl conducă pe ultimul drum pe cunoscutul regizor, însă incinerarea a avut loc în cadru restrâns. La crematoriu s-au aflat familia şi prietenii lui Sergiu Nicolaescu, între care regizorul Ioan Cărmăzan, dar şi fostul preşedinte Ion Iliescu, care au luat parte la ceremonia de incinerare.




De asemenea, la crematoriu s-a aflat şi o gardă militară, care a tras salve în memoria lui Sergiu Nicolaescu, regizorul fiind astfel incinerat cu onoruri militare.

Citeşte mai mult aici.



Sursa/Foto: mediafax.ro

You may also like