Securitatea VIII. Alexandru Nicolschi 2

După reorganizarea Direcţiei Generale a Poliţiei, la 17 aprilie 1947, Nicolschi devine inspector general al Poliţiei de Siguranţă. Participă şi la şedinţele de partid, unde are o activitate deosebit de combativă. Biroul Organizaţiei de Bază nr. 9 din cadrul MAI, din care facea parte, l-a caracterizat astfel: „Alexandru Nicolschi are muncă de conducere în Direcţia Generală a Securităţii Poporului din 1945 şi pînă în prezent. Munca profesională şi-­a însuşit-o bine. Este vigilent faţă de duşmanii Partidului şi ai clasei muncitoare. Este ridicat politiceşte şi are cunoştinţe. Este uneori nervos şi distant. Din cauza muncii profesionale de care este absorbit, nu participă regulat la şedinţele de partid. În general este un tovarăş de încredere şi cu multă putere de muncă. În munca sa din MAI a adus multe servicii cauzei partidului”.





După un an, la 1 septembrie 1948, a doua zi după înfiinţarea Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, Alexandru Nicolschi a fost avansat la gradul de general-maior de Securitate, devenind subdirector general, de fapt locţiitor al directorului general al DGSP. A avut un rol important şi a contribuit la îndepărtarea grupului Anei Pauker de la conducerea PMR cu acordul Moscovei şi a ordonat arestarea şi anchetarea lui Vasile Luca şi a fostului ministru de interne, Teohari Georgescu.


A fost de asemenea printre cei care s-au ocupat cu organizarea „Experimentului Piteşti”, fiind recunoscut de mai mulţi foşti deţinuţi ca unul din cei care făcea vizite regulate în închisoarea Piteşti, pentru a supraveghea desfăşurarea „reeducării”.





Pentru activitatea depusă, ca recunoaştere a „meritelor în consolidarea noului regim politic” din România, Nicolschi a fost decorat, la scurt timp după înfiinţarea Securităţii, cu înaltul şi nou creatul ordin, Steaua Republicii Populare Române.


În realitate Alexandru Nicolschi în toata această perioadă a fost agent de informaţii al KGB-ului creat în 1954, fiind unul dintre rezidenţii acestei structuri informative din România.


O anchetă internă declanşată în 1968, la ordinul lui Nicolae Ceauşescu a dezvăluit faptul că Gheorghe Pintilie şi Alexandru Nicolschi ordonaseră în 1949 instalarea de microfoane chiar şi în locuinţa şi biroul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, din ordinul KGB.


A participat la instructaje KGB în Bulgaria şi Polonia şi a fost însărcinat de Moscova cu misiunea de supraveghere a liderilor noului regim instalat în România.





În anii 1953-1961, a devenit adjunctul ministrului de interne Alexandru Drăghici şi secretar general al Ministerului Afacerilor Interne. În anul 1959 a absolvit cursurile Institutului de Studii Economice din Bucureşti, fiind înaintat la 11 februarie 1959 în gradul de general-locotenent de Securitate.





Ca urmare a politicii promovate de Ghgeorghe Gheorghiu-Dej si ulterior de Nicolae Ceausescu, de îndepărtare din structrurile de decizie ale statului român a celor care lucrau pentru sovietici, Alexandru Nicolschi a fost trecut în rezervă la 31 ianuarie 1961, prin hotărâre a consiliului de miniştri (HCM), la vârsta de numai 46 ani, cu gradul de general-locotenent şi dreptul de a purta uniformă. A primit o pensie substanţială, 4.200 lei pe lună şi i s-a permis domicilieze în acelaşi apartament luxos din str. Olga Bancic nr. 7, care îi fusese repartizat când era subdirector al Securităţii Poporului.


Până la lovitura de stat din decembrie 1989, s-a aflat sub supravegherea Securităţii, respectiv a UM.0110, pentru monitorizarea activităţii acestuia vis-a-vis de legătura cu KGB.





Ca urmare a unor sesizări a Asociaţiei Foştilor Detinuţi Politici şi a unor victime ale represiunii comuniste, în toamna anului 1991, Procuratura Generală, i-a instrumentat lui Alexandru Nicolschi un dosar penal de inculpare pentru abuzuri în funcţiile detinute în regimul comunist.


Faţa de aceste învinuiri, Alexandru Nicolschi s-a disculpat, în mai multe interviuri de presă acesta s-a declarat nevinovat, susţinând că el a luptat numai împotriva legionarilor şi fasciştilor.


Direcţia I de Cercetări Penale, din cadrul Procuraturii Generale a emis la 15 aprilie 1992 o citaţie pe numele lui Nicolschi, pentru audieri, citaţia fiindu-i înmânată personal în aceeaşi zi de procurorul Şerban Niculescu.





Alexandru Nicolschi a decedat în somn în dimineaţa zilei de 16 aprilie 1992, cu doar o zi înaintea prezentării sale la Procuratura Generală, unde urma să fie anchetat. Medicul legist a stabilit cauza morţii, un infarct. În ziua următoare, Procuratura a procedat la recunoaşterea cadavrului care era întins pe o masă din sufragerie. Cadavrul lui Nicolschi a fost incinerat a treia zi la crematoriul Cenuşa.


În legătură cu moartea subită a lui Alexandru Nicolschi, la o zi după primirea citaţiei în care era anunţat că urmează să fie anchetat şi cu o zi înainte de a merge efectiv la audieri, a dat naştere la tot felul de supoziţii în presa vremii. Unele ziare au speculat că Alexandu Nicolschi ar fi fost eliminat pentru a nu ajunge în anchetă si a da detalii despre crimele comise în regimul comunist.