Tarifele hotelurilor de pe litoral vor scădea în acest an cu 5-10%, a declarat sâmbătă preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin.
La rândul său, Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, care reprezintă peste 40 de hoteluri din staţiune, a declarat că tarifele vor scădea cu 5-10% şi că se aşteaptă la o creştere a numărului turiştilor care vor merge la mare prin programul de înscrieri timpurii, scrie Mediafax.
Asociaţia Patronală Mamaia, care reprezintă interesele hotelierilor din staţiune, susţine că evaziunea pe litoral ar trebui căutată „în zona de terase şi plaje”, nu la unităţile de cazare.
„99% dintre hotelierii de pe litoral nu fac cazări la negru. Să căutăm evaziunea în zona de terase şi plaje. De aceea insist ca plajele să treacă în administrarea hotelierilor”, a declarat Nicolae Bucovală.
El crede, de asemenea, că staţiunile de pe litoral ar trebui deschise etapizat şi dă exemplu Costineştiul, o staţiune pentru tineri care nu ar trebui deschisă la 1 mai, pentru că elevii şi studenţii intră în vacanţă abia în iunie.
Bucovală a mai spus că profiturile hotelierilor nu ajung să acopere activităţile curente, precum igienizarea hotelurilor şi plata angajaţilor.
Foto: skyscrapercity.com