Sarmizegetusa Regia Grădiştea de Munte va ajunge din administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în cea a Consiliului Judeţean Hunedoara, care îşi propune să acceseze fonduri europene pentru punerea în valoare a momentului istoric, precum şi executarea unor lucrări specifice de conservare şi de restaurare, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.
În acest sens, Guvernul a aprobat o hotărâre privind înscrierea unui monument istoric, cuprins în Lista patrimoniului mondial UNESCO, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi transmiterea acestuia din administrarea MCPN în cea a Consiliului Judeţean Hunedoara.
sursa agerpres