Senzaţionala prezentare făcută de ghidul Constantin Enea, de la monumentul Tropaeum Traiani din localitatea constănţeană Adamclisi, mă va lăsa cu un reper de înaltă clasă de azi înainte, când va veni vorba să fac comparaţii sau să am aşteptări. Să obţii informaţii clare şi foarte bine conturate, logice prin buna documentare şi primite din energia unui profesionist, e lucru destul de rar în universul muzeelor prăfuite, uitate de timp şi de vizitatori. Mare spirit dl Enea! Inspirată alegerea cu vizitarea monumentului Tropaeum Traiani!
Dobrogea ascunde adevărate bijuterii în materie de istorie. Pornită cu mult entuziasm înspre un litoral românesc pe care îl aşteptam ca reîntâlnire aşa, uşor cu rezerve, întâmplarea face ca drumul să ne fie deviat spre o porţiune rutieră foarte puţin circulată. Nici de căruţe, darămite de maşini. Abia dacă am zărit ceva localnici. Oameni desprinşi parcă din altă lume. Mici de înălţime, închişi la culoare, cu trăsături chiar pe alocuri de tip mongoloid, curioşi, dar nu exagerat de curajoşi pentru contact, cum întâlnisem la Vulcanii Noroioşi, aveau casele la fel de mici şi de joase, în sătucuri risipite pe cele mai vechi culmi muntoase din ţară şi de nu mă înşel chiar din Europa de Est. Carpaţii sunt mai noi decât Munţii Dobrogei. Şi în acest caz nu mai putem vorbi de munţi, ci de dealuri, foste creste montane spectaculoase cândva, peste care au traversat eroziunea, evenimente şi adevăratele încleştări ale civilizaţiilor.
Oameni de atunci şi oameni de astăzi. Două direcţii opuse din viitor şi trecut şi o singură intersecţie în timp care face un soi de buclă, de culoar înţepenit în ”netimp”, aşa desprins parcă dintr-un film profetic. Şi când ne gândim că încă mult din cetatea acelor vremuri zace sub pământul nesfredelit de curioase minţi arheologice, din lipsă de fonduri, ori poate din frica unor descoperiri care ne-ar zgudui temelia. Parcă auzeam sandalele romane trase prin praful drumului şi capetele spadelor lovindu-se de pietriş, în canicula dobrogeană ieşită din limitele firescului. E locul în care Cetatea Tropaeum Traiani, Monumentul de la Adamclisi, Basilica Forensis şi Mormântul tumular te teleportează in timp cu peste 2000 de ani în urmă.
Şi stai în praful şi canicula specifice unui august supărat pe tot ce-i verde şi răcoros, în miez de zi, în pustietatea dealurilor care cândva forfoteau de viaţă, şi te uiţi copleşit la masivele blocuri de piatră lăsate mărturie a măreţiei celor ce fuseseră cândva sub tălpile tale. Stai aşa moleşit de căldură şi lipsă de aer şi uiţi complet de tot ceea ce te împiedică la un nivel mărunt ca moment să percepi adevărata realitate a celor ce existaseră acolo cândva. Dincolo de poezia şi subiectivitatea unor aspecte ce ţin de percepţiile personale, am încercat să nu mă las atrasă în vârtejul simţurilor inspirate de sunetul copitelor de cai şi ale carelor de război care traversau cândva drumul principal al cetăţii. Am încercat să nu mă las atrasă în jocul subtil al imaginaţiei impresionată puţin prea mult de urmele vechilor ziduri şi basilici romane.
Dar mi-a fost imposibil. Oricât de supărată eram pe cuceritori, oricât de mult ţineam la nivel imaginar cu tabăra dacilor în confruntările de atunci, m-a impresionat tot ce am întâlnit la Adamclisi. M-a impresionat tot ce am văzut, simţit, înţeles, primit. Pentru că am primit enorm.
Primim o cantitate uriaşă de cultură generală în urma unor astfel de întîlniri, primim momente unice care nu se repetă ca formă şi conţinut, ca să nu mai spun noutate, primim deschidere, primim daruri care ţin de întâlniri cu oameni speciali, cum a fost şi gazda noastră de bază, sufletul atins de microbul pasiunii a ceea ce ne prezenta, ghidul Constantin Enea.
Parcă predestinat cu nume de roman, Constantin prezenta cu energia specifică unor ”cunoscători” în ale sufletului şi naturii umane nu doar în ale faptelor istorice petrecute pe atunci şi memorate perfect. Aşadar, primim în viaţă întâlniri care ne lasă zeci de senzaţii şi care ne îmbogăţesc copleşitor. Întotdeauna am avut o vorbă mare pe care o spun de câte ori am parte de momente unice. Plecăm de aici atunci când va fi să fie doar cu amintiri! Nimic altceva. Şi dacă suntem suficient de norocoşi să le merităm de la soartă, dacă ştim să le căutăm, să le găsim şi să plătim un preţ universului pentru ele, atunci se spune că nu am trecut de pomană pe aici. Aşa am simţit acolo în compania d-lui Enea, că nu am trecut de pomană pe acolo. Că devierea aceea de drum a avut un plan anume cu noi, şi asta am făcut. M-am grăbit să vi-l împărtăşesc.
Considerată drept cea mai mare aşezare civilă romană de pe teritoriul Dobrogei şi construită în acelaşi timp cu monumentul comemorativ, cetatea era locuită de familiile veteranilor care au participat la războaiele dacice ale lui Traian şi au fost colonizaţi aici. Oraşul ajunsese la rangul de « municipium »pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211) dar fiind distrus de goţi a trebuit sa fie reconstruit din temelii, aşa cum arată o inscripţie din anul 316, prin grija împăratului Constantin cel Mare. Cu acest prilej, oraşul a fost înzestrat cu noi ziduri de apărare masive, dar neputând rezista totuşi atacurilor distrugătoare ale avarilor (anul 587), el a fost definitiv părăsit şi a dispărut de pe scena istoriei, după o existenţă de peste cinci secole.
Monumentul a fost ridicat între 106 – 109 d.H. după proiectul arhitecului Apolodor din Damasc, în urma războaielor dintre daci şi romanii conduşi de împăratul Traian. Este compus din monumentul triumfal, cetatea Tropaeum Traiani şi muzeul din Adamclisi.
În vecinătatea monumentului se află alte două obiective: un mormânt tumular, construit pentru un ofiţer roman, şi un altar comemorativ în cinstea soldaţilor romani căzuţi aici în luptele din anul 102 d.H.
Locul este considerat ca fiind un autentic certificat de naştere al poporului român. Cetatea a fost construită sub împăratul Traian ca municipiu şi a fost reconstruită din temelii la început de sec IV d.H. de împăratul Constantin cel Mare. Locuirea încetează la Tropaeum Traiani în prima jumătate a sec. VII d.H. în urma invaziilor slave. Muzeul din Adamclisi adăposteşte piesele originale ale monumentului, precum şi materiale arheologice descoperite în cetate.
Monumentul triumfal face parte dintr-un complex arheologic alcătuit din monument, mormântul tumular din spatele său, altarul comemorativ ridicat pentru soldaţii căzuţi la datorie. Obiectivele amintite au fost cercetate de marele arheolog român Grigore Tocilescu în anii 1882-1894. Complexul este dispus sub forma unui triunghi isoscel, baza fiind marcată de monument şi tumulul funerar, iar în vârful triunghiului este amplasat altarul. Altarul aminteşte de romanii căzuţi la datorie conduşi de împăratul Traian (98 – 117) împotriva unei coaliţii realizate de regele dac Decebal. Altarul avea forma forma paralelipipedică, cu latura de 12 m şi înălţimea de 6 m. După fragmentele de inscripţie s-a estimat că pe altar apăreau numele a circa 4000 de soldaţi căzuţi în formidabila încleştare de pe platoul Adamclisi. Mormântul tumular se afla în spatele monumentului şi a fost ridicat tot în anul 102, la scurt timp după altar. Tumulul adăpostea mormântul unui ofiţer roman, pierit în bătălia de la Adamclisi.
Monumentul triumfal este o construcţie cilindrică având trepte la bază iar diametrul este de 40 m. În zona mediană se aflau 54 de metope, care redau luptele dintre romani şi aliaţii regelui dac. Reliefurile erau încadrate de frize şi separate de pilaştri ornamentali. La partea superioară se afla un attic festonat, prevăzut cu 27 de creneluri, pe care erau figuraţi prizonieri. Acoperişul de formă conică era realizat din solzi de piatră, iar trofeul propriu-zis era aşezat pe două personaje feminine şezând şi un personaj masculin, în picioare, cu mâinile la spate. Semnificaţia complexului a fost sesizată de Grigore Tocilescu, care a arătat că monumentul este un certificat de naştere, în piatră, a poporului român.
Cetatea Tropaeum Traiani
Se află la 1,4 km sud vest de monument şi a fost construită în timpul împăratului Traian, imediat după bătălia de aici. De la început aşezarea a avut rangul de municipiu. În anul 316, împăratul Constantin, un mare admirator al lui Traian, a ridicat din temelii cetatea pe care o vede astăzi vizitatorul. Locuirea a încetat la Tropaeum Traiani în prima jumătate a sec. VII p.Chr. Cercetarea arheologică a pus în evidenţă incinta cu cle 4 porţi, strada principală, 7 bazilici creştine, o bazilică în forul cetăţii şi alte construcţii, continuând şi în prezent. Monumentul era la jumătatea sec VI sediu episcopal. Marile bazilici ale cetăţii sunt plasate de-a lungul viei principalis.
În sec. VI bazilicii forensis, i-a fost adăugată o anexă pe latura de nord. În afara incintei au fost identificate o bazilică parohială şi alta cimiterială. În apropierea bazilicii episcopale a fost cercetat şi un baptisterium. Trei dintre bazilicile din interiorul cetăţii dispun de o criptă sub altar. Monumentele au fost părăsite în urma invaziilor avaro-slave din sec. VII.
Basilica Forensis de la Tropaeum Traiani
La intersecţia celor două străzi principale ale oraşului se află basilica forensis. Ea datează din epoca lui Constantin cel Mare şi Licinius şi probabil că reprezintă o construcţie mai veche refăcută în epoca amintită. În acest loc se desfăşura activitatea publică şi administrativă a oraşului şi tot aici se încheiau tranyacţiile economice. Basilica forensis (56 m x 24 m) era despărţită de trei nave prin şiruri de suporturi şi baze de coloane, în număr de 18.
Muzeul Tropaeum Traiani
Se află în centrul localităţii Adamclisi şi adăposteşte piesele originale ale monumentului, precum şi numeroase obiecte, descoperite în cetatea Tropaeum Traiani. Noi nu am mai avut timp să poposim din lipsă de timp, dar sunt convinsă că dvs., cei care aţi reuşit să pătrundeţi în atmosfera propusă de acest reportaj, veţi face un efort în plus, fiind în zonă, să-l vizitaţi.
(fotografiile autoarei)
