În anul 2013, au fost formulate în instanţă un număr de 194 cereri pentru transformarea unor amenzi neachitate în ore de muncă în folosul comunităţii. Valoarea totală a acestora este de 61.750 lei.
Procesele-verbale în cauză (280) au fost transformate de instanţă prin hotărâre judecătorească în 2.782 de ore de muncă în folosul comunităţii.
Marea majoritate a acestor amenzi au fost aplicate pentru prostituţie şi cerşetorie.
Faţă de anul 2012, în anul 2013 numărul cererilor în instanţă formulate de către instituţia noastră a crescut cu 97,95%, aproape s-a dublat în ceea ce priveşte cererile de transformare a amenzilor cu muncă în folosul comunităţii.
Conform Ordonanţei Guvernului nr. 2 din 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, art. 9, alin. 5, în cazul amenzilor neachitate de către contravenienţi, instanţa procedează, în baza unei cereri, la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Foto: mytex.ro