Sărac cu trupul, bogat cu sufletul, mereu aproape de cei suferinzi… Nectarie de Eghina este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi ai Bisericii creştine, datorită vieţii trăite după regula de aur a Evangheliei: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. A fost prigonit, batjocorit şi nedreptăţit în repetate rânduri, adesea chiar de ceilalţi slujitori ai altarului. Cu toate acestea, a ales să întoarcă răul cu binele şi a devenit astfel un exemplu pentru generaţii întregi. Astăzi, în ziua sa de pomenire, milioane de oameni îşi îndreaptă rugăciunile către cel ce a trăit „ca un înger în trup” şi cunoaşte răbdarea durerilor, dar şi triumful în mijlocul imposibilului. Despre Sfântul Nectarie, ocrotitorul Asociaţiei “Salvează o inimă”, a vorbit Gabriel Tudor cu părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii Ruse „Sfântul Nicolae” din Bucureşti.
Cine este Sfântul Nectarie şi cum a devenit el atât de cunoscut poporului român?
Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi la ora actuală, nu numai pentru noi, românii, ci pentru aproape întreaga lume creştină. În străinătate, în ţări din Occident, în ciuda faptului că protestanţii nu îi cinstesc pe sfinţi, au o evlavie deosebită la Sfântul Nectarie, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Serafim de Sarov… Au început să se întoarcă chiar şi la Sfinţii Trei Ierarhi! Deci, dacă este aşa de cunoscut, înseamnă că a fost o personalitate copleşitoare. S-a impus prin ce se impun sfinţii, printr-o viaţă sfântă, evident! Evanghelia a fost Legea vieţii lui, ca la Sfântul Vasile cel Mare. Cum spunea Sfântul Grigorie, virtutea era modul lui de a vieţui. A fost un copil sărac, dar nu şi la suflet. Nu a avut cele ale lumii materiale, dar le-a avut pe cele spirituale. S-a născut la 1 octombrie 1846 în satul Silivria din Tracia. Ca oricare copil, mai ales că era după perioada turcocraţiei, dorea să studieze şi el, era un copil inteligent.
Au reuşit părinţii să îl dea la şcoală şi astfel a studiat la Constantinopol teologia la nivel mediu. După care, fiind situaţia delicată, a luat legătura cu patriarhul de Alexandria unde a şi fost primit, dar a trebuit să îşi continue studiile, să fie pregătit pentru ceea ce ar fi dorit să facă patriarhul cu el, şi anume să îl trimită misionar în Africa, mai concret în Egipt. L-a trimis în Cairo, pentru că acolo avea un punct de lucru cu creştinii pe care îi păstorea. În perioada 1882-1886, a făcut studiile de teologie de la Atena. Între timp, în 1876 se călugărise şi a intrat într-o mănăstire, Mănăstirea cea Nouă. (De ce se numea aşa: Grecia trecuse prin ceea ce numim tăvălugul otoman şi erau mănăstiri care au fost desfiinţate) La numai un an de zile după ce a intrat în mănăstire a fost hirotonit diacon, şi-a făcut studiile, iar după ce le-a terminat, patriarhul l-a numit consilier patriarhal la Cairo. În 1889, a fost hirotonit mitropolit pentru cetatea Pentapole, însă lucrul acesta nu a durat mult.
Cred că diavolul a dezlănţuit o teribilă luptă cu el prin cei apropiaţi, prin fraţii lui şi a trebuit să se întoarcă la Atena în 1890, sărac lipit pământului şi să încerce să îşi găsească un loc acolo. A primit dreptul de a fi profesor şi a preda teologie într-un seminar, unde a fost chiar şi director. Perioada aceasta, cât a fost mitropolit şi director de seminar este una dintre cele mai frumoase şi îndrăgite de toţi. Sfântul Nectarie a fost un pedagog excepţional, un teolog deosebit, un om deosebit de profund, interesat în ale teologiei în sensul cel mai propriu al cuvântului. Când spun că a fost un bun pedagog nu mă refer doar la instrucţia lui teologică, ci la comportamentul, la tactul, la metoda lui pedagogică. A fost un exemplu! Când cineva era pedepsit, el împlinea pedepsele. Dacă se certau elevii între ei şi nu făceau ceea ce trebuia, se ducea mitropolitul şi făcea el, îndeplinea el sarcinile în locul lor! Ori, asta a fost o carte de vizită şi o recomandare pentru toţi cei care l-au cunoscut. Cumva de aici aflăm şi de ce a pătimit cât a fost în Egipt din partea semenilor lui, câtă ură a putut să atragă, pentru că era extrem de bun, de blând şi de cinstit! Ştim foarte bine că onestitatea cu oportunitatea practicată de alţii nu fac front comun.
A întors răul cu binele întotdeauna…
Întotdeauna! Asta a fost ceea ce l-a definit pe el. Din acest motiv, se gândeşte la un moment dat să construiască un aşezământ monahal, iar în perioada 1904-1907 a şi reuşit să construiască o mănăstire de maici, unde s-a şi retras. Tot aici a fost înmormântat după ce a trecut la Domnul, în 1920. Cei care au cunoscut viaţa lui au spus că a trăit ca un înger în trup. Asta însemna că avea o viaţă de rugăciune, de slujire, că trăia foarte modest. Acolo a fost şi înmormântat, în 1920. Sigur că vestea despre el s-a dus încă de când era în viaţă. Deoarece el nu numai că avea o viaţă minunată, dar chiar a făcut minuni! A salvat la un moment dat insula de la foamete, pentru că a fost o secetă teribilă şi s-a rugat Sfântul Nectarie foarte mult şi a trimis Dumnezeu ploaie abundentă încât au fost recolte mari şi pe toţi i-a minunat lucrul acesta. După perioade de criză, după războaie se întâmplă nenorociri de genul acesta, iar Sfântul Nectarie a fost acolo ca un înger pentru ei. Ei ştiau şi a început să se ducă vestea despre el.
Au venit oameni la mormântul lui ca la un părinte! În 1953 s-a umblat la mormânt şi s-a constatat că rămăşiţele lui au devenit moaşte şi au fost scoase şi puse într-o raclă, iar în 1961 a fost canonizat. Ca zi de cinstire a fost stabilită data de 9 noiembrie, pentru că pe 8 noiembrie murise. Sfântul Nectarie este cunoscut drept Taumaturgul, vindecătorul, adică cel care ajută în boli. Mai ales prin faptul că a trecut el prin suferinţă, cred că Dumnezeu ascultă rugăciunile lui, dar şi ale celor care se roagă şi trec prin necazuri similare cu cele ale lui. Este un mare sfânt care a iubit foarte mult oamenii şi este mare pentru că îi ajută în necazuri, în probleme, în boli, în suferinţă şi aşa mai departe.
Cunoaşteţi oameni care s-au rugat Sfântului Nectarie şi au primit răspunsul aşteptat la rugăciune?
Cunosc! Foarte mulţi îmi spun, când îi întreb de copii, „Da, părinte, am un copil, îl cheamă Nectarie, pentru că ni l-a dat Dumnezeu când ne-am rugat la Sfântul Nectarie”. Sau cunosc cazuri concrete când oamenii dau buzna efectiv la racla cu moaştele Sfântului Nectarie, când sunt bolnavi, în suferinţă. Uneori se duc chiar înainte de a merge la spital. Nu e o poveste sau un moment de extaz. Cât ar fi de mare extazul, boala e boală şi când te trezeşti te doare! Nu e cazul aici, oamenii chiar s-au vindecat!
Poate mai mult ca oricând, formele de suferinţă s-au înmulţit spectaculos. Vorbim astăzi de chisturi şi tumori ca şi când am vorbi de o răceală, deşi încercăm să facem tot ce putem pentru a ne fi bine, atât din punct de vedere trupesc, dar şi spiritual. Unde credeţi că greşim de ne îmbolnăvim tot mai des?
Am să lansez o perspectivă pe care nu ştiu dacă şi-o poate asuma toată lumea. Mă tem că noi, la ora actuală, facem prea puţin din punct de vedere spiritual. Spunea părintele Sofronie: „Societatea în care trăim noi, astăzi, a încercat să rezolve toate problemele, mai puţin problema rugăciunii, problema lui Dumnezeu. Şi suntem foarte asaltaţi, lucru văzut în ceea ce spune fiecare om: „Nu am timp să mă duc la biserică, nu am timp de rugăciune!” Sunt oameni foarte serioşi, foarte angajaţi care spun asta, iar eu îi cred pe mulţi că dacă ar avea timp s-ar duce la biserică. Da, unii poate se ascund în spatele acestor scuze, însă, repet, facem cu toţii foarte puţin. Cred că Dumnezeu îngăduie această avalanşă de suferinţă, de boli pe care tot Dumnezeu le gestionează şi le ţine sub control, pentru că nu vrea să ne pierdem! Şi cred că este un fel de martiriu boala, suferinţa, la ora actuală. Nu le văd ca pe o pedeapsă. Sigur că dacă ne gândim la câte păcate se fac astăzi şi mai ales la orgoliul aproape demonic prin care omul afirmă că e deja un demiurg, un salvator care îşi face propria împărăţie, ar trebui de aici să decurgă suferinţe foarte mari. Totuşi, Dumnezeu nu le îngăduie chiar aşa. Eu văd suferinţa mai degrabă ca pe o binecuvântare din partea lui Dumnezeu prin care ne arată că ne iubeşte şi nu vrea să ne lase să pierim din cauza propriilor noastre cugete.
Sfântul Nectarie este una dintre dovezile vii pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a ne arăta că boala nu este un sfârşit, ci un prilej de reflecţie asupra adevăratelor valori ale vieţii. Cum ne învaţă Sfântul Nectarie să ne ferim de situaţiile care aduc încercări dureroase, uneori chiar devastatoare?
Ne învaţă prin propriul exemplu şi prin teologia şi scrierile lui, deosebit de profunde. Ne învaţă să ne raportăm la Dumnezeu şi la viaţa noastră aşa cum trebuie, să percepem viaţa ca pe marele dar al lui Dumnezeu şi să o cinstim, să ne ridicăm la demnitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu în viaţa pe care ne-a dat-o. Şi atunci sigur că lucrurile se rezolvă de la sine, pentru că, de fapt, vorbim despre principiul evangheliei: „Caută Împărăţia lui Dumnezeu şi celelalte se vor adăuga” Însă ne-a mai învăţat şi cum să suportăm boala, cum s-o purtăm, iar boala trebuie să fie ea însăşi taumaturg, să îmi vindece sufletul.
Care ar fi calitatea care îl scoate în evidenţă pe Sfântul Nectarie?
Calitatea care îl defineşte pe el este bunătatea împletită cu blândeţea şi exersată în răbdare, iar toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu ar fi fost smerit. Un om smerit devine blând, bun şi răbdător, iar bunătatea lui se manifestă prin compasiune şi implicarea în viaţa celorlalţi. Viaţa nu a trecut pe lângă Sfântul Nectarie şi nici el pe lângă viaţă. Nici semenii lui nu au trecut pe lângă el şi nici el pe lângă semenii lui. Nu putem vorbi doar de o singură calitate. A fost foarte credincios, L-a iubit pe Mântuitorul Hristos până la sfinţenie, a fost un ierarh şi un teolog deosebit, dar ceea ce-l defineşte pe el acestea sunt: blândeţea, bunătatea, răbdarea, toate crescute din tulpina şi din harul smereniei.
Dacă ar fi să se poată întoarce pe pământ pentru a ne trimite un singur mesaj, care credeţi că ar fi acela?
Iubiţi-L pe Hristos pentru că El vă iubeşte foarte mult!
Părintele Vasile Gavrilă s-a născut la 24 august 1962. A studiat la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău şi a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în teologie cu lucrarea „Sfânta Taină a Cununiei în viaţa liturgică a Bisericii Ortodoxe“. Între anii 1994 şi 1996 a predat la Seminarul Teologic Ortodox din Capitală. A fost lector suplinitor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa (1996-1997), la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova (2006-2007) şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (2010-2013). Din 1992 este preot paroh la Biserica Rusă „Sfântul Nicolae“ din Capitală.
Asociaţia “Salvează o inimă” a fost infiinţată pe data de 17 decembrie 2012, şi îşi doreşte să reunească sub acelaşi acoperiş un număr cât mai mare de profesionişti din diferite domenii, oameni bine pregatiţi şi motivaţi, oameni de bine, oameni simpli, cinstiţi şi oneşti, oameni care cu suflet şi dedicare pot ajuta în campaniile şi proiectele noastre şi astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noştri o moştenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie şi suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcţie bună.
