Poliţiştii care sunt afiliaţi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MIRA au anunţat, marţi, că nu vor lucra cu publicul, nu vor primi sesizări ori alte documente ale cetăţenilor, cu excepţia celor pentru care soluţionarea sau procesarea nu suferă amânare. Prin afişe postate la sediile poliţiei, cetăţenii vor fi îndrumaţi să transmită sesizările prin poştă sau electronic pe adresele de e-mail ale instituţiei.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Biroul Teritorial al sindicatului, poliţiştii de la Poliţia Rutieră vor fi prezenţi în teren, dar nu vor patrula, nu vor aplica sancţiuni contravenţionale, cu excepţia avertismentelor, nu vor dirija traficul rutier.
Dacă echipajul nu este constituit din doi poliţişti sau dacă poliţiştii ce urmează să se deplaseze in misiune nu primesc echipamentul de protecţie specific, aceşti vor refuza deplasările în teren. Nu vor folosi aparatele radar şi etilotestele care nu sunt omologate metrologic. În situaţia cercetării unui accident cu victime produs în ultima parte a programului de lucru, poliţiştii, după efectuarea cercetărilor, vor ieşi din serviciu, refuzând să finalizeze documentele într-un timp suplimentar de lucru, dacă nu se emite o dispoziţie scrisă în acest sens.
La poliţiile orăşeneşti şi municipale, patrulele de ordine publică nu vor patrula, ci vor staţiona, pe toată durata programului de lucru, în puncte fixe, din care vor interveni doar la apelurile de urgenţă. În timpul serviciului nu vor aplica sancţiuni contravenţionale, cu excepţia avertismentelor. Posturile rurale de poliţie, la care, comform dispoziţiilor în vigoare, nu se lucrează în ture de serviciu, vor fi deschise şi vor funcţiona, de luni până vineri, între orele 08-16, sâmbăta şi duminica acestea fiind închise.
Orice solicitare la posturile de poliţie, prin intermediul dispeceratului 112, vor fi direcţionate spre echipele operative de la nivelul judeţului sau al oraşelor, la care localităţile respective sunt arondate. Poliţiştii nu vor pune în aplicare mandatele de audiere emise de către instanţele de judecată, vor refuza intervenţia individuală la evenimentele pentru care au fost solicitaţi ori îndrumaţi de superiori sau dispecerat. Structurile din Poliţia Transporturi vor rămâne în posturi, fără a mai patrula în trenurile S.N.C.F.R. şi vor interveni doar la apelurile 112.
Se vor amâna acţiunile specifice de cooperare cu S.N.C.F.R. Criminaliştii vor amâna întocmirea planşelor foto şi a expertizelor, pentru cazurile care nu prezintă gravitate deosebită, având în vedere lipsa materialelor necesare. Se vor amâna audierile în orice tip de sesizări, reclamaţii sau dosare. Toate persoanele, deja citate, vor fi reprogramate la o dată ulterioară. Poliţiştii vor refuza participarea la acţiuni comune cu alte structuri (Jandarmerie, Garda financiară, R.A.R., C.N.A.D.N.R., S.N.C.F.R. etc.).
Poliţiştii aflaţi în timpul lor liber, atât în cursul săptămânii, cât şi în zilele de sămbătă, duminică sau sărbători legale, vor refuza să participe la acţiuni organizate de către instituţie. Poliţiştii vor refuza să facă parte din colectivele de control, să fie desemnaţi cu efectuarea unor cercetări prealabile, să facă parte din consiliile de disciplină ori să furnizeze date şi documente pentru aceste activităţi.
Toţi poliţiştii îşi vor retrage aparatura şi dotările personale pe care le folosesc la serviciu (calculatoare, imprimante, mobilier etc.). Poliţiştii vor refuza să conducă autovehicule din dotarea unităţilor, dacă ele nu corespund normelor tehnice (defecţiuni sau uzuri accentuate, lipsa asigurării, verificarea tehnică obligatorie etc.).
Timpul de lucru pentru remedierea defecţiunilor se va consuma la sediul unităţii. Autovehiculele de serviciu, necorespunzătoare din punct de vedere tehnic sau cu lipsă carburant, vor fi inscripţionate, la vedere, cu atenţionări de genul: „Nefuncţional, prin grija Guvernului României şi a M.A.I.” sau “ATENTIE, autovehicul neasigurat, prin grija Guvernului României şi a M.A.I.”. Poliţiştii vor refuza plecarea în misiuni, dacă nu sunt achitate, în avans, sumele necesare desfăşurării acestora (transport, cazare, diurnă etc.).
Poliţiştii nu vor răspunde la apelurile de serviciu primite pe telefoanele personale. Poliţiştii nu vor mai contribui material la suportul logistic necesar desfăşurării activităţii şi vor informa pertinent, despre acest lucru, publicul afectat colateral de acest lucru (procurori; persoanele care depun plângeri sau sesizări; persoanele care urmează a fi audiate).
Poliţiştii vor refuza participarea la activităţi de învăţământ, testare, bilanţuri, şedinţe de tragere, verificări, controale tematice sau de fond, în afara programului normal de lucru sau în timpul liber. Poliţiştii nu vor mai executa obligaţiile suplimentare care au fost stabilite prin protocoale încheiate între structurile M.A.I. şi alte instituţii (preschimbarea cărţilor de alegător, verificarea existenţei la domiciliu a unor persoane aflate în concediu medical etc.).
Poliţiştii se vor prezenta la serviciu, în afara orelor de program, numai în caz de catastrofe, calamităţi, la instituirea stării de urgenţă ori a stării de asediu. FSNPPC a hotărât să protesteze, într-o primă etapă, prin limitarea proporţională a activităţii de furnizare a serviciilor de siguranţă şi ordine publică, începând cu 20 septembrie 2010.