Home Politic Partidul Republican din România: Ministerul Sănătăţii condamnă copiii infectaţi cu rotavirus la moarte

Partidul Republican din România: Ministerul Sănătăţii condamnă copiii infectaţi cu rotavirus la moarte

by B24
412 views

Partidul Republican din România consideră că ministrul sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, nu gestionează eficient situaţia infectării copiilor din Argeş, măsurile luate până în prezent demonstrează lipsa competenţei.  În cazul celor 15 copii infecţia cu rotavirus a fost confirmată la cinci dintre ei, iar  doi dintre aceştia au decedat. 





Republicanii consideră că măsurile luate de ministrul sănătăţii, respectiv sancţionarea managerului spitalului şi a asistentei şefe a clinicii din Piteşti pentru nerespectarea condiţiilor de spitalizare, sunt măsuri care nu pot duce la stoparea infecţiei, fiind nevoie nu neapărat de de măsuri sancţionatorii, ci mai degrabă de unele apte să stopeze cauzele ce au produs infectarea copiilor.  





“Natura situaţiei este gravă, să nu uităm că vorbim despre copii care mor din cauza acestui virus, iar cauzele infectării sunt încă necunoscute. Într-un astfel de moment, Patriciu AchimaşCadariu are datoria de a face tot ceea ce statutul său implică, simplele sancţiuni nu pot rezolva problema în timp ce copiii se află în stare gravă în spitale. Se impun măsuri drastice, în acest caz, pentru depistarea cauzelor infectării cu rotavirus” precizează preşedintele Partidului Republican din România, Nicu Neamţu. 





Partidul Republican din România cere ministrului sănătăţii să ia toate măsurile necesare şi cele ce se impun în această situaţie pentru a preveni o altă tragedie.  

You may also like