Controversatul balerin bistriţean Ovidiu Danci, susţinut de mulţi concitadini la concursul „Dansez pentru tine”, dar şi contestat pe motiv că a pozat pentru a atrage atenţia, a acceptat să ne vorbească, în exclusivitate, despre aspecte mai intime ale vieţii sale. La câteva zile de la întoarcerea sa din cantonamentul cunoscutului concurs, l-am întâlnit pe Ovidiu Danci, la o acţiune mondenă, evenimente pe care el le adoră şi care i se potrivesc ca o mănuşă. Ne-a vorbit despre cariera sa, făcând pentru prima dată unele mărturisiri referitoare la piedicile din viaţa sa, la cei care l-au hulit, l-au arătat cu degetul, atingând şi câteva puncte sensibile ale vieţii private.
R: De ce balet, e un sport feminin?
O.D. (zâmbeşte nostalgic): Cred că de aceea m-am născut… de mic mi-a plăcut baletul. Sunt fiu de muncitori simpli, în sticlă, le-a fost greu cu mine, foarte greu, dar m-au susţinut… de la 10 ani am fost plecat de acasă, doar pentru a face balet. Am fost înscris la şcoala de profil din Cluj, acolo mi-am început cariera oarecum…prin clasa a VII-a, însă, am avut prima cumpănă, nu pot face performanţă şi m-am întos acasă. Nu a fost uşor, am rămas corigent la matematică, apoi am ajuns la şcoala profesională, profil sticlărie. Mi-am zis că nu-mi rămâne decât să învăţ, să mă fac şi eu sticlar, la fel ca ai mei. Tot nu reuşeam să mă împac cu acest gând… trecut-au lunile şi în urma unui telefon primit de la un coleg de la Cluj care a ajuns să facă dans contemporan, la Iaşi, am ajuns şi să dau admitere la liceul de dans de acolo. Bineînţeles că matematica iar m-a încurcat. Deşi am luat 10 la dans, la mate’ am căzut, dar după studiu şi meditaţii am reuşit să intru în toamnă.
R: Prima ta performanţă?
O.D.: Chiar în liceu, la 16 ani am obţinut locul I, la Olimpiada naţională de coregrafie, secţiunea dans clasic şi contemporan, ce a avut loc la Cluj. Văzându-mi evoluţia la concurs, directoarea Liceului de Coregrafie din capitală mi-a propus, am acceptat, normal, şi ea a făcut toate demersurile pentru a mă transfera la Bucureşti. Au avut mari probleme financiare, dar am avut noroc, când mi-a fost mai greu, secretara şcolii (o femeie bogată) a hotărât să mă sprijine, după o perioadă reuşind să mă descurc singur cu banii. Am dansat la Opera Naţională, în piesele „Romeo şi Julieta”, „Coppelia” sau „Spărgătorul de Nuci”. Am lucrat cu directorul Baletului Operei Naţionale Bucureşti, Mihai Babuska, mi-a fost profesor… el m-a îndrumat să fac şi o academie de dans.
R: Care a fost primul tău loc de muncă?
O.D.: În timpul liceului, am fost angajat ca solist la Teatrul de Balet „Oleg Danovski” din Constanţa. Aici am stat 10 luni, am colindat toată Europa, într-un turneu excepţional. Am ajuns la o răscruce: rămân în ţară, studiez şi pot deveni pedagog sau coregraf ori încerc peste hotare, pentru mai mult… Am ales să ies, am dat admitere la academiile de balet din Stuttgart şi Munchen, am fost acceptat la Academia de Balet “Heinz-Bosl-Stiftung”, Munchen, Germania (2002-2004). Viaţa mi s-a schimbat. Aici am beneficiat de bursă, de învăţămintele unuia dintre cei mai buni coregrafi din lume, profesorul Alexandre Prokofiev şi onoarea de a dansa în “Lacul Lebedelor” la Opera din Munchen.
R: Cum e să fii balerin de primă clasă, în ţara ta?
O.D.: Aici e marea problemă legată de mentalitate, de educaţie până la urmă. La nivel mondial, baletul este o artă pentru elită… colegii mei erau fii de bancheri, de diplomaţi sau cine ştie ce magnaţi. În România e foarte greu să fii balerin, pentru că la noi, a fi balerin egal a fi homosexual. M-am lovit de aceste acuze încă din liceu. Au fost suspiciuni şi am avut probleme grave referitoare la orientarea mea sexuală. Mai sunt şi homosexuali, printre balerini, dar la fel cum sunt în orice alte medii. La Munchen, de exemplu din 80 de băieţi, 3 erau declaraţi gay. Pentru că am o ţinută, am fineţe, poate mai accentuată decât a unei femei, am fost judecat. Aş vrea să fiu înţeles, baletul înseamnă sensibilitate, feminitate, este dansul care se exprimă prin mişcări precise ale corpului, bazându-se în special pe arătarea unor linii estetice ale acestuia. Recunosc, noi balerinii, în general, suntem narcisişti, poate din dorinţa de a fi perfecţi suntem judecaţi. Am suferit enorm, legat de acuzele aduse asupra orientării mele sexuale, nu înţelegeam ce are lumea cu mine, am ajuns să mă întreb dacă îmi plac sau nu bărbaţii. Eram total dezorientat şi luptam pentru că nu doream ca asta să fie cartea mea de vizită, eu vroiam ca lumea să vadă artistul din mine. Am dus o luptă crâncenă, nedreaptă, ultimatumul dat mie însumi fiind rolul de transsexual în filmul “Om sărac, om bogat”. Am acceptat şi datorită acestui rol am reeuşit să-mi înfrunt suferinţele lăuntrice. Am fost primul actor din cinematografia românească care a jucat rolul unui transsexual, au mai fost travestiţi, dar transsexuali nu.
R: Ce a însemnat rolul de transsexual pentru tine?
O.D.:Aşa cum am mai spus-o, rolul Angelei este cu siguranţă cea mai mare provocare a vieţii mele. Nu m-aş fi gândit niciodată că voi interpreta un transsexual. Îmi amintesc că, la Munchen, am cunoscut un transsexual, cu care am avut o discuţie neaşteptat de deschisă. Ceea ce am discutat cu el, la fel şi faptul că sunt balerin, m-a ajutat să intru perfect în pielea Angelei. Nu a fost uşor, mai ales că aveam gândurile mele, însă mi-am impus să fiu tare, să merg mai departe. Am fost susţinut din plin de colegii de platou.
R: Ai dansat unde alţii nici nu visează…
O.D: Aş putea spune asta…sunt un norocos pentru că mereu am avut îngeri păzitori, peste tot. O onoare, în primul rând care mi-a oferit un sentiment de nedescris a fost participarea mea la deschiderea concertului lui Joe Cocker, care, în 2005, a făcut un show de pomină, la Koln Arena, în Germania. Am dansat la Circul Krone, un spectacol de amploare la care participau vedetele TV ale Germaniei, pe prima scenă din Berlin, de asemenea.
R: S-a terminat urât cu Germania, unii spun că ai avut probleme de sănătate. Cum a fost acolo?
O.D.: A fost perfect, dar nu m-am putut adapta nicicum stilului lor de viaţă. Eram un singuratic, mergeam la cursuri şi în cămin, altceva nimic… nu aveam prieteni, or mie îmi place extrem de mult să socializez, să ies cu prietenii, acolo nu era aşa ceva. Pe lângă suferinţa de singurătate, am ajuns să fiu bulimic. Trebuia să am undeva la 65-67 de kg, iar eu nu puteam trece de 68 -69. Sunt un gurmand de felul meu, predispus la îngrăşare şi mereu a trebuit să lupt cu kilogramele în plus. De fapt, din cauza kilogramelor am avut probleme de sănătate. Am fost printre cei 6 balerini din peste 300 aleşi la Berlin. Din cauza greutăţii am pierdut şansa de a dansa pe prima scenă, de a dansa acolo unde visam eu atunci….aşa am ajuns să sufăr de bulimie.
R: Ai lăsatul baletul pentru solarele din Spania?
O.D.: Soarta vrut să fie aşa. Odată cu eşecul din cauza greutăţii, am renunţat şi am ajuns acasă, la insistenţele mamei mele. În 2005, am ajuns acasă, dar nu puteam sta pe spatele părinţilor mei. Uite aşa, de la prima scenă din Munchen am ajuns la solariile spaniole, am muncit acolo 3 luni, nu am putut mai mult, nu puteam face aşa ceva, nu era corect, eu sunt balerin. Iar cu ajutorul unei colege, am intrat în showbiz, fiind invitat să fac coregrafii pentru George Soare, un cunsocut hair designer ce reprezenta în România o companie cu renume internaţional. De aici, am ajuns în studiourile din Buftea şi m-am căsătorit cu o cunoscută avocată din capitală, Andreea. A fost cea mai frumoasă poveste de dragoste, un vis frumos, care a durat doar 10 luni, apoi am divorţat că eu îmi doream să ne stabilim la Bistriţa, să facem copii, iar ea a pus cariera pe primul loc. De când cu emisiunea, am reluat legătura şi ne înţelegem foarte bine.
R: De ce atâta discreţie cu concursul de la Pro TV?
O.D. : Am semnat un contract. Nici nu am visat că voi ajunge. Eram din nou într-un moment de cumpănă în viaţa mea, banca luase casa părinţilor mei, practic stăteam în chirie în casa noastră şi am auzit de preselecţia de la Cluj. După două luni, am aflat că am fost ales din peste 1000 de concurenţi. Pentru cârcotaşi, a fost o ediţie specială în care toţi concurenţii au fost dansatori şi recunosc că talentul meu la dans a fost înaintea poveştii mele, cu toate că visul de a face o şcoală de balet, la Bistriţa, la standarde înalte, îl aveam de ceva vreme. N-a fost uşor la concurs, după 5 ani de pauză, m+am confruntat cu multe întinderi, dureri de spate, exersam cu Aylin de la 5 până la 10 ore pe zi.
R: Crezi că ai şanse să deschizi şcoala?
O.D.: Vreau să fac lucrul acesta, o să reuşesc, dar trebuie timp. Acum, vreau neapărat să răscumpăr apartamentul nostru, apoi începem zidirea şcolii. Am primit telefoane de la cunoscute femei de afaceri care-mi puneau la dispoziţie un anumit spaţiu, doar pentru a face balet. Deci, susţinere am. Dacă nu reuşim să facem o şcoală pe bune, deschidem o secţie şi m.am gândit să colaborez cu Florica Buduşan, acolo se face treabă la anumite standarde. Îmi doresc să ofer şansa de a face balet şi celor fără bani, doar să fie talentaţi.
De-a lungul carierei sale, Ovidiu Danci a obţinut Premiul I la Olimpiada Nationala de Coregrafie, secţiunea dans clasic (1998), Premiul I la Olimpiada Naţională de Coregrafie, secţiunea dans contemporan, Grand Prix la concursul internaţional “Il mondo in musica”, Fivizzano, Italia (1998), Premiul special al Uniunii Criticilor din Romania (1998), Premiul special al Ballet School Mulhouse France (1999) sau Premiul I la Olimpiada Naţională de Coregrafie, secţiunea dans clasic (1999). A colaborat cu Teatrul Naţional Cluj (1993), a fost solist în baletul contemporan “Conexiuni invizibile”, Opera Naţională, Iaşi, (1998), a făcut parte din corpul de balet pentru “Romeo şi Julieta”, “Lacul lebedelor”, “Giselle”, “Spărgătorul de nuci”, “Roşu şi negru” sau “Coppelia”, a fost angajat ca şi solist la Teatrul de Balet “Oleg Danovski”, Constanţa (2001), a colaborat cu Baletul Naţional Bayern, Munchen, Germania (2003), apoi a fost angajat al Teatrului Naţional Regensburg (2003), solist în “Spărgătorul de nuci”, invitat de Circul Naţional German la gala “Stars in der Manej”, angajat al teatrului Pfalztheatrer, Kaiserslautern (2004), dar şi coregraf show-uri L’Oreal Professionel Romania: Cluj, Iaşi, Constanţa, Color Trophy – Antalya (2006).
