Biblioteca regală de la Peleş face subiectul unui reportaj pe care telespectatorii TVR 1 îl vor vedea sâmbătă, 6 aprilie, la Ora Regelui, de la ora 13.00, la TVR 1 şi online, pe www.tvrplus.ro
Şi, pentru că emisiunea se difuzează la prânz, Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României găteşte trei reţete, în exclusivitate pentru emisiunea de la TVR 1. Tot în prima ediţie din luna aprilie a Orei Regelui va fi difuzat un reportaj având ca subiect Salonul de Carte de la Paris, unde, anul acesta, ţara noastră a fost oaspete de onoare.
O parte din cea mai valoroasă bibliotecă regală de la începutul secolului al XX-lea se află depozitată în Palatul Regal de la Peleş. Cel care a pus bazele acestei biblioteci a fost Regele Carol I. La sfârşitul domniei Regelui Carol I, biblioteca regală număra peste 30.000 de volume, distribuite în castelul Peleş, în Palatul Regal şi în Palatul Cotroceni. La Ora Regelui din această sâmbătă vom afla care este cea mai valoroasă carte din bibliotecă şi când s-a realizat ultima achiţie de carte.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României găteşte, în exclusivitate pentru telespectatorii TVR 1. Este bine cunoscută importanţa ospitalităţii în ritualul şi acţiunile publice ale Familiei Regale. Dar, atunci când ospitalitatea îmbracă veşmintele simbolice ale unei întregi naţiuni, istorii, culturi sau tradiţii, ea are un înţeles şi o însemnătate în plus. În exclusivitate pentru emisiunea Ora Regelui, Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României găteşte trei reţete din „Cartea Regală de Bucate”, chiar în bucătăria de la Palat.
La Paris, în cadrul celei de-a 33-a ediţii anuale a prestigiosului târg internaţional de carte „Salon du Livre”, a fost lansat volumul dedicat Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi intitulat „L’année du Roi“. Volumul este bilingv, având, alături de textul în limba franceză, un text în limba engleză (“The King’s Year“). Înainte de lansare, Pavilionul România a găzduit conferinţa Alteţei Sale Principelui Radu al României, intitulată „Spiritualitatea românească în Europa secolului al XX-lea”. Ţara noastră a fost, în acest an, invitatul de onoare al Salonului Cărţii de la Paris. Telespectatorii Orei Regelui vor avea ocazia să vadă imagini de la vizita pe care preşedintele francez François Hollande a făcut-o la Pavilionul României, în deschiderea oficială a Salonului, într-un reportaj realizat de Cristina Ţilică.
Tot pe 6 aprilie, actorul Victor Rebengiuc vine la Ora Regelui să vorbească despre decoraţia regală Nihil Sine Deo, primită în numele Majestăţii Sale Regelui Mihai I, într-un interviu realizat de Bogdan Şerban Iancu.
Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Nicolae au vizionat recent, la Teatrul Bulandra, spectacolul „Arlechino moare?”. Alteţele Lor Regale au dorit să susţină, prin prezenţa lor la această reprezentaţie, ideea primului spectacol de teatru experimental, proiect iniţiat de actriţa Antoaneta Cojocaru.