Home Reţete O reţetă pe zi: Supă toscană de fasole

O reţetă pe zi: Supă toscană de fasole

by B24
465 views

Avem astăzi o reţetă de la mâncătorii de fasole, aşa cum sunt numiţi locuitorii Toscanei, mari amatori ai acestei legume. Cât încă mai este fasole proaspătă vă prezentăm supa toscană de fasole.

Aveţi nevoie de 600 g de fasole proaspătă, o ceapă, un morocv, 3-4 căţei de usturoi, 4 roşii, un fir de rozmarin, un fir de salvie, 3 linguri de ulei, condimente şi puţin zahăr.

Căliţi ceapa tocată în ulei încins până se înmoaie, după care adăugaţi fasolea, morcovii tăiaţi felii, usturoiul curăţat şi lăsat întreg, rozmarinul şi salvia. Totul se acoperă cu 3,5 căni de apă, după care se adaugă roşiile date pe răzătoare sau mixate în robot după ce au fost curăţite de coajă.

Compoziţia se fierbe la foc mediu, astfel că în 45 de minute fasolea ar trebui să fie fiartă. Condimentaţi, iar apoi, folosind o paletă cu găuri, scoateţi jumătate din boabele de fasole din supă. Ce rămâne mixaţi la blender. Boabele de fasole se pun în supa cremă abia obţinută şi se adaugă o linguriţă de zahăr, dacă cumva supa este acidă din cauza roşiilor.

Se serveşte stropită cu puţin ulei de măsline de calitate şi piper negru, iar dacă nu e post, cu parmezan.

S-aveţi poftă!



foto/sursa: e-retete.ro

You may also like