Andrew Wardle, în vârstă de 39 de ani, este un britanic atrăgător care s-a culcat cu peste 100 de femei, însă a avut un secret incredibil faţă de pretenii lui – s-a născut fără penis.
Bărbatul din Manchester s-a născut cu vezica urinară ectopică, ceea ce înseamnă că s-a dezvoltat în exteriorul corpului. Deşi are testicule, penisul îi lipseşte cu desăvârşire. În copilărie a fost operat pentru vezică, intervenţia fiind un succes, însă defectul din naştere a rămas.
În timpul adolescenţei, Andrew a început să simtă o atracţie puternică pentru fete şi ştia că va fi o problemă să dezvolte o relaţie normală. La vârsta de 17 ani a avut prima iubită, iar pe măsură ce relaţia lor a avansat, el i-a explicat despre situaţia în care se afla.
Ea a fost înţelegătoare, s-au întâlnit timp de patru ani, având o relaţie sexuală în care Andrew s-a asigurat că iubita lui a fost pe deplin mulţumită. Până la urmă s-au despărţit “pentru că ea voia să experimenteze lucruri pe care eu nu i le puteam oferi”, a spus bărbatul.
După 21 de ani a început să ia droguri, pentru a face faţă problemelor psihice pe care le avea din cauza faptului că s-a născut fără bărbăţie. “Drogurile îmi dădeau curaj. M-am culcat cu peste 100 de femei. Cu unele am avut aventuri de o noapte, cu altele am avut relaţii mai scurte sau mai lungi. 20 la sută din ele au ştiut adevărul despre mine”, a spus el.
Acum doi ani, după ce femeia cu care era l-a înşelat pentru că “nu era satisfăcută”, Andrew a vrut să se sinucidă. A fost salvat, iar de atunci a avut sprijinul surorii sale şi a fost pentru prima dată la medic pentru a căuta o soluţie.
A ajuns la Spitalul Universitar din Londra unde un specialist i-a făcut testele şi i-a spus că îl poate opera. Medicii îi vor preleva bucaţi de piele, muschi şi nervi de la unul din braţe pentru a-i construi penisul. Pentru ca organul să fie funcţional şi Andrew să poată procrea, vor fi necesare trei operaţii ce vor fi făcute în decurs de un an.
Încă nu cred că este posibil să am un penis funcţional”, a spus Andrew pentru The Sun. “Medicii mi-au spus că după un an şi după trei intervenţii chirurgicale voi fi un bărbat perfect normal”, spune el.