Mai mulţi oameni m-au întrebat, în ultima perioadă, de ce nu mă întorc în învăţământ pentru că, în ciuda tuturor celor ce se spun despre acest domeniu, totuşi ar fi protejat mai mult de criză decât presa. Sinceră să fiu, în afară de faptul că mi-ar fi greu să mă întorc, mai am un motiv. Nu ştiu ce aş mai putea să-i învăţ pe copii în afară de limba română şi de literatură.
Indiferent dacă vă vine să credeţi sau nu, la o oră de Limba şi literatura română, nu poţi discuta cu o clasă de elevi de liceu doar despre metafore, antiteze şi sinonime. Vorbind despre subiectele unor cărţi, despre personaje, inevitabil ajungi să discuţi şi despre bine şi rău. Ajungi să le spui că un anumit personaj a învăţat bine şi a ajuns departe, în timp ce puşlamaua din aceeaşi carte, a bătut mingea pe maidan şi apoi a aşteptat-o viaţa mediocră. În mod normal, aşa ar trebui să fie: înveţi ca să iei note bune, să intri la facultate, să fii bine pregătit profesional, să poţi lua orice concurs, să ai o meserie bună şi o viaţă confortabilă. Îţi sacrifici tinereţea cu un scop foarte bine construit în mintea ta de adolescent, acela că vei avea un „viitor mai bun” decât al celor care nu depun nici cel mai mic efort. În faţa elevilor din zilele noastre, astfel de „teorii” emanate de profa de română ar suna cel puţin aberant. Cum adică să înveţi ca să ai un viitor mai bun? Aşa s-a gândit, probabil, şi Ileana Uţiu (ştiţi, doamna aceea de la Consiliul Judeţean, posesoarea unui preaviz de concediere de dată recentă) care şi-a tocit coatele prin Facultatea de Studii Europene a UBB, a mai urmat şi un master de management performant, a mai învăţat şi cum se fac afacerile internaţionale, ştie şi cum să accesezi fonduri europene, are şi diplomă în acest sens, dar în curând va fi şomeră. Acesta este viitorul ei bun pentru care a învăţat ani la rândul? Da. În contrapartidă, o anumită doamnă sau domnişoară numită Ionela Ciocan, care s-a mulţumit cu o diplomă de Bac, stă liniştită. Postul ei nu e restructurat. Nici al Elenei Mureşan, o altă doamnă care a tras bileţelul câştigător la examenul maturităţii şi s-a simţit în al nouălea cer. Şi, ca lista norocoşilor să fie completă, îi mai alăturăm pe bravii absolvenţi de liceu Niculai Doboş şi Mariana Vucu, păstraţi cu onor în organigrama unei instituţii în care totul se face cu „profesionalism”, chiar şi restructurările, nenorocitele de restructurări. Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu îi cunosc pe aceşti oameni posesori ai diplomelor de Bac şi nu mă pot pronunţa în privinţa competenţelor pe care le au. Probabil că sunt buni în domeniile în care lucrează. Totuşi, nu pot rămâne indiferentă când văd că anii de muncă ai unui om (să studiezi e mai greu decât să dai cu sapa sau cu mătura) nu înseamnă nimic într-o lume în care toate anormalităţile sunt acceptate în acelaşi timp cu desconsiderarea a tot ce înseamnă efort, studiu, diplome obţinute cu greu în facultăţi de stat şi nu completând chestionare. Iată de ce nu mai pot sta în faţa unei clase de elevi. Nu am ce să le spun, nu am cum să-i motivez să înveţe să scrie corect şi să se exprime corent în această lume a politicienilor agramaţi care nu au nici cea mai vagă idee să folosească în contexte potrivite pronumele relative „care” şi „pe care”. Veţi auzi, cu mici excepţii, exprimări de genul „restructurarea care am făcut-o eu”, în loc de „restructurarea pe care am făcut-o eu” şi „frustaţi” în loc de „frustraţi”. Dar, astfel de expresii, astfel de cuvinte, când sunt rostite de gura înţeleaptă cu accente demiurgige a unui politician, trebuie să devină o regulă. Nu avem voie să-i contrazicem, nu îi putem corecta. Ei şi numai ei au drept de viaţă şi de moarte asupra noastră, a profesiei noastre şi chiar asupra limbii pe care o vorbim. Vă rog să mă înţelegeţi. Nu găsesc exemple în viaţa de zi cu zi care să mă facă îndemn un copil să înveţe ca să aibă un viitor mai bun. Aşa ceva nu există, iar eu nu pot minţi. Nu aş putea să îi îndemn să fie solidari din moment ce, de exemplu, nimeni nu se solidarizează că această doamnă căreia i se face o mare nedreptate. Nimeni nu face un pas în faţă să spună: „Opriţi-vă, greşiţi, eu trebuie să plec pentru că nu am învăţat când trebuia, pentru că am bătut mingea pe maidan şi nu ştiu să fac mai nimic!”. În ce lume mă cred oare?
