Ce prezentare a unei poveşti poate fi mai cuprinzătoare şi plină de detaliu decât una în imagini? Niciuna ar spune deopotrivă psihologii, dar şi fotografii care se folosesc de imagini pentru a transmite cele mai profunde trăiri. După o vizită la atelierul sculptorului Andrei Pandea-Antonescu m-am ales cu o stare de bine, dar şi cu o serie de fotografii care spun povestea piticilor care au impresionat atâtea persoane în atâtea oraşe…
Într-o după-masă în care norii ameninţau munca artistului am hotărât să îi vizitez atelierul. Un atelier atât de simplu, atât de aproape de natură, de pământ.. trebuie să recunosc că grădina sa mi-a adus aminte de grădina bunicii şi de banca ei învechită de vreme. Alături de o pisică maronie, în grădina vie.. am luat parte la naşterea piticilor, cuvintele sunt de prisos… vă las să admiraţi rezultatul…
Mai departe printre picături de apă şi lut am discutat şi despre figurine. Ce s-a schimbat în execuţia lor? Artistul ne-a spus că deşi viteza de execuţie ar fi trebuit să crească odată cu „antrenamentul” adus de armata de 5.000 de figurine, aceasta a crescut, datorită expresivităţii şi ea mai mare a piticilor. Vă puteţi delecta şi cu câteva imortalizări ale noilor pitici care vin să spună mai multe şi să acopere pierderile aduse de cetăţenii care nu s-au putut răbda să plece acasă fără un mic suvenir de la expoziţiile artistului.