„Câteodată iau capul câinelui meu între palme, mă oglindesc în ochii lui si simt: i-e milă de mine că-s om! „
Aşa începea un fragment din monologul personajului Popa din Tulburarea Apelor de Lucian Blaga, frământat de gânduri şi năluci. Acolo este o poveste dar în realitatea cotidiană de care ne lovim, avem o altă poveste. Cea a câinilor fără stăpân.
E luna aprilie şi aşa a decis istoria că vrea să avem o zi şi pentru câinii fără stăpân. Da. E bine. E unul din lucrurile bune să ne amintim măcar o singură dată pe an de ce iubim câinii, fie ei şi vagabonzi. Sau de ce nu-i iubim şi dacă mai putem face ceva pentru noi, în cazul al doilea? O sumedenie de ştiri despre atitudinea democrată luată de iubitorii animalelor m-a încântat. În marile oraşe Bucureşti, Timişoara, Braşov, Sibiu, Constanţa, Cluj, s-au organizat proteste faţă de propunerile legislative care prevăd eutanasierea câinilor fără stăpân. Voluntarii au cerut autorităţilor locale să respingă orice iniţiativă care ar duce la uciderea animalelor care nu au nici o vină. Ei spun că există o mulţime de soluţii pentru salvarea câinilor fără stăpân. Iubitorii de animale speră că autorităţile române nu vor recurge la eutanasierea câinilor fără stăpân. Altfel, ei ameninţă că vor sesiza organismele internaţionale pentru protecţia animalelor.
Valuri de comentarii au curs abundent pe toate canalele de informare media, pro şi contra eutanasierii evident. A curs răutatea umană în zeci de expresii greu de descris când s-au ales argumente care să justifice eutanasierea bietelor necuvântătoare. M-am revoltat, era firesc. Le-aş fi recomandat celor crescuţi exclusiv la bloc un film cu Richard Gere numit „Hachiko-a dog story”. Poate s-ar mai umaniza niţel. Daaaaaa este probabil o mafie a afacerilor în jurul titulaturii caini fără stăpân. Daaaaaaaaaa sunt zeci de oameni nevinovaţi muşcaţi pe stradă de câinii vagabonzi. Daaaaaaaaaaaaa este o problemă naţională că doar trebuie să ne conformăm normelor UE, nu-i aşa ? Am pus eticheta galbenă în urechea văcuţelor, mulgem deja oiţele cu mănuşi sterile de unică folosinţă şi acuma a venit rândul subiectului cu eutanasierea câinilor comunitari că deh….nu dă bine la marketing reşedinţe de judeţ! Capitala deja o scoatem din context.
În România zilei de astăzi se vorbeşte din ce în ce mai mult despre eutanasierea câinilor fără stăpân. S-au declanşat adevărate drame, cu victime de ambele părţi – şi ale celor care apără necuvântătoarele şi ale celor care acuză. M-a impresionat cum la Timişoara de exemplu zeci de persoane s-au strâns luni seara în Piaţa Unirii pentru a aprinde o lumânare şi pentru o clipă de tăcere – au ales acest mod pentru a protesta împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân. Au fost destui oameni care au răspuns prezent acestui apel lansat pe reţelele de socializare gen facebook. Au venit la ora 20 cu lumânări şi unii chiar şi cu prietenii patrupezi după ei. Nu a durat mult. Câteva minute. Destul însă pentru a trage un semnal de alarmă. Asta au vrut să facă deoarece în România se vorbeşte tot mai mult de eutanasierea câinilor fără stăpân. Primăria Timişoara în weekendul ce a trecut a făcut un pas înainte şi a organizat un târg de adopţii al câinilor fără stăpân. Şi după lungul şir al discuţiilor despre „ucidem sau nu” închei cu o explicaţie extrem de simplă dată de un veterinar cu experienţă. „Câinele are nevoie de stăpân, iar dacă nu are stăpân, îi consideră oarecum stăpâni pe oamenii care le mai aruncă de mâncare în faţa blocului. Consecinţa este că li se trezeşte instinctul de a-şi apăra locul pe care-l consideră al lor şi îi percep ca invadatori pe cei care doar trec prin zonă.„
Dar îi întreb pe toţi cei cărora nu le pasă, zâmbesc ironic, ridică o piatră sau trec indiferenţi.
Şi îi întreb în egală măsură şi pe cei care iubesc, protejează, salvează, le pasă.
Ce e mai bine să facem?
