A fost soldat în termen înaintea Revoluţiei, însă un ordin de a coborî la muncă în subteran, într-o mină din Petroşani, i-a schimbat cursul vieţii. Un bistriţean s-a ales cu braţul drept paralizat, după ce a fost implicat într-un accident la Mina Livezeni. Mâna afectată n-a putut fi salvată, condiţia lui complicându-se pe parcurs, pentru că neplăcutul eveniment a avut loc în perioada efectuării stagiului militar. Din păcate însă, statul nu a făcut nimic pentru a-l despăgubi, decât cu o indemnizaţie lunară de 350 de lei (pensie socială minimă garantată), după lupte birocratice mult prea lungi.
O să-i spunem Aurel, dorind să nu-şi arate identitatea, pentru a o feri pe fiica sa de obrăzniciile copiilor. E la o şcoală bună din oraş şi nu vreau să fie arătată cu degetul că taică-su este handicapat… ştiind ce am tras din cauza neputinţei mele, inclusiv divorţ… e mai bine aşa, ne-a mărturisit bărbatul. Acum, Aurel e în proces cu Ministerul Apărării, pentru a-şi cere drepturile sociale şi oportunităţile de care beneficiază soldaţii răniţi şi care au rămas infirmi în urma unor acţiuni militare, conform OUG nr.82/2006, considerându-se discriminat şi marginalizat social.
Livezeni, locul cu ghinion
În perioada de satisfacere a stagiului militar în anul 1987, am activat ca militar în termen la acţiunea dată ca ordin de zi pe unitate la muncă în subteran la Mina Livezeni, Petroşani, unde am fost victima unui accident datorită condiţiilor precare de muncă în urma căruia am rămas infirm pe viaţă (braţul drept paralizat), se arată în toate scrisorile şi memoriile trimise de Aurel miniştrilor din anii de după Revoluţie, Parlamentului României, Avocatului Poporului, Centrului Naţional pentru Combaterea Discriminării, inclusiv Parlamentului European. Conform expertizelor medicale efectuate de spitalele militare Cluj, respectiv Bucureşti, bărbatul este diagnosticat cu paralizie de plex brahial drept cu paralizie de nerv radian.
Pierzându-şi capacitatea de muncă, a fost încadrat în grad accentuat de handicap, în acest moment beneficiind de o indemnizaţie lunară de 350 RON.
Gonit de toţi angajatorii
Accidentul i-a răpus mâna cu care el obişnuia să muncească. După o primă evaluare a stării sale de sănătate, imediat după incident, Aurel a primit o scrisoare prin care i s-a adus la cunoştinţă că poate munci cu jumătate de normă. Mi s-a spus că pot fi dispecer, portar sau, io ştiu, orice altă activitate care nu-mi solicită braţul. Foarte bine până aici, dar cine mă ia, ca portar ai nevoie de port-armă, cine ia la curs un handicapat?….După mult timp, am reuşit cu relaţii să fiu portar la o fabrică din oraş. M-au ţinut aproape un an şi apoi m-au dat în şomaj, de atunci toţi se feresc de mine de parcă am ciumă. Am participat la burse pentru persoanele cu handicap şi peste tot am fost purtat degeaba. Descurajare totală, dezinteres pentru cei cu probleme fizice. Nu se poate aşa ceva, de handicapaţi nu e loc?, povesteşte disperat bărbatul, care îşi omoară timpul având grijă de casa fratelui său (plecat în străinătate), atât cât poate.
Nebăgat în seamă
De ani zile, disperat, cere ajutorul autorităţilor abilitate să-şi îndrepte atenţia şi asupra cazului său şi să sprijine persoanele care au ajuns în stare de invaliditate în urma obligaţiilor militare din perioada satisfacerii stagiului militar.
Pe lângă pensia de handicap, cei în situaţia mea ar trebui să primească şi o rentă viageră în funcţie de solda de grad, conform acelei ordonanţei 82, privind recunoaşterea meritului militar, a mai spus bărbatul. Îndreptaţi această nedreptate, puneţi capăt acestei discriminări, vă rog!, este rugămintea lui Aurel, adresată tuturor celor din fruntea instituţiilor pe lângă care a înaintat memorii. Deşi în biletul de ieşire din Spitalul Cluj, înregistrat la sfârşitul lui aprilie 1998, semnat şi parafat de preşedintele Comisiei de Expertiză Medico-Militară, dr. Gheorghe Bicher, este precizat clar că accidentul a survenit în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare, poziţia Ministerului Apărării este fermă: situaţia bărbatului nu se încadrează în prevederile OUG nr.82/2006.
Purtat de la o instituţie la alta
Bărbatul a înaintat zeci de memorii, însă răspunsul i-a fost mereu nefavorabil, uneori fiind trimis de la structură la alta. În 2008, conducerea Cercului Militar Bistriţa-Năsăud îi aducea la cunoştinţă că nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Ordonanţa privind recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare, întrucât nu a participat la nicio acţiune militară de tipul celor prevăzute de legea privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului romând, cele pentru contracararea şi limitarea efecetlor acţikunilor teroriste, cele de poliţie aeriană şi de intervenţie cu nave, precum şi alte misiuni cu potenţial ridicat de risc.
Printr-un alt document transmis de Centrul Militar Bistriţa, prin 2005, pentru alte venituri, Aurel este trimis la Primăria Bistriţa pentru a solicita ajutor social, iar pentru un loc de muncă, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Parlamentul European îi explică, în răspunsul la petiţie, că soluţionarea cazului său poate fi anevoioasă din cauza multitudinii de petiţii care trebuie examinate. Aurel a cerut sprijin şi parlamentarilor bistriţeni, Ioan Oltean, Ioan Nelu Botiş, şi tot nimic. A ajuns şi la Ioan Ţintean, însă rezolvarea cere timp.
Speranţa moare ultima
După drumuri lungi şi anevoioase pe la toate instituţiile posibile, după răspunsuri evazive şi nefavorabile bărbatul a acţionat în instanţă Ministerul Apărării, pe contencios administrativ, ajungând acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procesul, din păcate, va fi la anul în martie, pe data de 8.
Pe lângă această speranţă, Aurel are nădejde că proiectul legislativ care ar fi favorabil celor aflaţi în situaţia sa, care a fost depus în Parlamentul României din luna aprilie, 2011, va fi avizat.
