Delicvenţa juvenilă în şcolile din Bistriţa-Năsăud a scăzut aproape la jumătate de când poliţia, jandarmeria sau poliţia locală se ocupă de siguranţa în şcoli şi în zonele adiacente acestora.
Conform unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean delicvenţa juvenilă a scăzut aproape la jumătate. Actele antisociale prezentate în raportul anului 1012-1013 sunt cu mult mai mici decât cele arătate în cel al anului şcolar 2011-2012.
„În urma analizei faptelor antisociale săvârşite în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar în anul şcolar 2012-2013, se constată faptul că au fost sesizate 33 de fapte penale (-19 comparativ cu anul şcolar 2011-2012, ceea ce înseamnă o scădere exprimată procentual de 36,6%).”
Faptele penale exectuate de către minori sunt relativ mai mici fată de anul trecut, însă este de remarcat faptul că 32 dintre acestea s-au petrecut în incinta unităţilor şcolare şi doar unul în zona adiacentă a acestora.
În comunicat se mai arată că majoritatea actelor antisociale „s-au petrecut în şcolile din mediul urban (27, în scăere faţă anul şcolar precedent, când au fost sesizate 40), reprezentând 81,8% şi 6 în mediul rural (şi aici scăderea este substanţială, -60% faţă de anul şcolar 2011-2012, când au fost sesizate 15).”
Pe genuri de infracţiuni, comparaţia cu anul şolar 2011-2012 se prezintă în felul următor: Au fost înregistrate 6 acte de violenţă anul acesta ( scădere cu 50% fata de anul trecut), toate fiind fapte de lovire şi alte violenţe, 23 de cazuri de furturi (-16, în scădere cu 41,1%) şi 4 cazuri de alte genuri de infracţiuni.
„Numărul elevilor victime ai infracţiunilor a scăzut cu 26,9% (de la 41 la 30), numărul elevilor autori de infracţiuni a scăzut cu 44,5% (de la 18 la 10).”, se mai arată în comunicatul de presă.
Foto: adevarul