Daniel Suciu a declarat astăzi într-o conferinţă de presă organizată la sediul partidului, că va candida la funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD.
Iniţial Daniel Suciu dorea să îşi depună candidatura pentu funcţia de secretar executiv dar s-a răzgândit iar pentru funcţia de secretar executiv la nivel judeţean va candina primarul comunei Lechinţa Romeo Florian.
“Vreau sa fac o declaraţie în 5 aprilie vor fi alegerile la nivel judeţean, acum trei săptămâni am spus că vreau să candidez pentru funcţia de secretar executiv al filialei, vreau să vă spun că nu îmi mai asum declaraţia şi voi candida pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului PSD.
Daniel Suciu a mai spus în conferinta de astăzi „că jumatate din timp şi-l petrece la Bucureşti, la fel face şi Doina Pană iar la nivel local este nevoie de oameni competenţii şi cu experienţă în administraţie iar cel mai potrivit pentru funcţia de secretar executiv este Romeo Florian, primarul comunei Lechinta”.
Primarul Comunei Lechinţa a spus că „alături de Daniel Suciu viitorul este favorabil iar cu experienţa domniei sale va reuşi să compenseze partidul tinând legatura cu primarii PSD cât mai aproape”.
Până joi toţi cei care doresc şi sunt interesaţi să obţină o funcţie în cadrul Partidului Social Democrat sunt rugaţi să-şi depună candidatura la sediul partidului.
Daniel Suciu a intrat în politică în urmă cu 6 ani iar în momentul de faţă ocupă fotoliul de deputat PSD la colegiul 2.