Bernice Chitiul şi-a mai încercat o dată norocul la show-ul televizat X Factor, prestaţia ei putând fi urmărită aseara la Antena 1. Deşi tehnic Bernice a cântat aproape ireproşabil, cei trei juraţii abia i-au dat unda verde pentru a merge mai departe.
Bistriţeanca, în vârstă de 17 ani, a cântat piesa lui Andrea Bocelli – Canto Della Terra, o interpretare destul de dificilă, după cum a spus unul dintre juraţi, Dan Bittman.
Vocal a fost bine, dar nu m-a convinsă, însă, atitudinea, a spus Delia. Dan Bittman, în schimb, a apreciat faptul că Bernice a ales o piesă atât de pretenţioasă.
Primul ”Da” a venit de la Chelo, al doilea cu jumătate de gură de la Delia, care a subliniat faptul că Bernice mai are de lucrat la atitudine, iar ultimul de la Dan Bittman, care a spus că nu vrea să o oprească pe bistriţeancă din drumul său.
Foto: Bernice Chitiul