Deputatul PSD Ana Birchall s-a adresat Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului pentru a se găsi soluţii prin care băncile să se aşeze la masa discuţiilor cu românii care au contractat credite în CHF, aşa cum au promis în faţa Comisiei pentru Buget a Camerei Deputaţilor şi în întâlnirile cu diverse organizaţii ale socieţăţii civile.
„Astăzi am depus o adresă la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu numărul4147/23.04.2015 prin care solicit domnului preşedinte Marius Alexandru Dunca să ia măsurile necesare astfel încât să fie identificate, pe cale dialogului, soluţii corecte şi echitabile care să împartă povara între clienţi şi bănci. Aceşti oameni necăjiţi a căror singură vină este aceea că au avut încredere în bancă, contractând un credit care trebuia să-i ajute şi nu să le amaneteze viitorul lor şi al familiilor lor, au nevoie de astfel de soluţii. Aşa cum am mai avertizat, nesoluţionarea litigiilor prin asumarea comună între bancă şi client a poverii creditelor neperformante poate afecta pe viitor încrederea publică în procesul creditării”, a declarat deputatul PSD Ana Birchall.
„Aprecierea francului elveţian în raport cu leul şi în luna aprilie, când s-a atins un curs de conversie de 4,31 lei (21 aprilie), urmând trendul crescător de la începutul anului, readuce în prim-plan problema socială a românilor care au contractat credite în CHF şi care se află acum în imposibilitatea achitării ratelor bancare. În discuţiile din cadrul Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor, atât Banca Naţională a României (BNR), cât şi reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) au militat pentru negocierea individuală a contractelor de către fiecare bancă în parte, cu respectarea principiului conform căruia povara creşterii cursului la CHF să fie împărţită în mod corect şi echitabil între bancă şi client şi să nu fie lăsată exclusiv pe umerii clienţilor, aşa cum se întamplă în acest moment. Povara trebuie împărţită!”, a mai subliniat Ana Birchall.
„În ultimul timp am primit foarte multe plângeri din partea oamenilor care îmi relatează despre poziţia de forţă a băncilor, care fie nu doresc renegocierea creditelor, fie vin cu oferte în dezavantajul debitorului şi cu soluţii pe termen scurt (3 luni maxim). Acolo unde există oferte de negociere li se propune oamenilor aflaţi în imposibilitatea de plată soluţii pe termen scurt de reducere nesemnificativă a dobânzii (Raiffeisen Bank, Bancpost), restructurarea creditelor cu dobânzi mai mari şi cu extinderea perioadei de creditare sau conversia acestora în lei la cursul zilei în condiţiile actuale ale pieţei, fără a beneficia de un discount”, a adăugat Ana Birchall.
„Încă de la începutul anului 2014, când am introdus un proiect de lege care acordă o şansă conversiei creditelor, cu împărţirea poverii între bancă şi client, am avertizat asupra pericolului real ca toate creditele neperformante să se transforme şi în grave probleme sociale, aşa cum vedem că se întâmplă în aceste zile. Precizez că în majoritatea covârşitoare a cazurilor, românii care au achiziţionat credite în franci elveţieni nu sunt rău platnici pentru că vor să fraudeze banca, ci pur şi simplu aceştia nu-şi pot achita creditele deoarece rata bancară lunară a crescut exclusiv din cauza fluctuaţiilor de schimb valutar, fără nici o vină a debitorului. Această atitudine de forţă şi intimidare a băncilor vizavi de clienţi nu poate fi acceptată!”, a încheiat deputatul social-democrat.
foto:clik.ro