26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Cu acest prilej, la Bistriţa se desfăşoară, astăzi şi mâine, o serie de manifestări care vor avea loc conform următorului program:
Miercuri, 25 iunie:
Orele 20.00 – 20.05
Ceremonial de coborâre a Drapelului Naţional de pe catargul situat în Piaţa Centrală;
Orele 20.05 – 20.15
Drapelul Naţional va fi dus la Biserica Protopopiatului Ortodox.
Joi, 26 iunie:
Orele 10.30 – 10.45
Oficierea slujbei de sfinţire a Drapelului Naţional al României, la Biserica Protopopiatului Ortodox;
Orele 11.00 – 11.20
Ceremonie publică de înălţare a Drapelului Naţional al României, în Piaţa Centrală. Ceremonia cuprinde onorul militar, salutul „Drapelului de Luptă”, primirea Drapelului Naţional al României, binecuvântarea şi sărutul Drapelului, înălţarea Drapelului pe catarg şi defilarea gărzii de onoare.
Sursa : Primaria Bistrita
Foto: arhiva