Home Politic A fost facut anuntul: Nu exista bani pentru dublarea alocatiilor

A fost facut anuntul: Nu exista bani pentru dublarea alocatiilor

by B24
1725 views

Ministrul Muncii si Protectiei Sociale a declarat faptul ca nu exista destui bani la buget pentru a dubla alocatiile copiilor.

„Noi suntem oameni responsabili, am punctat acest aspect al responsabilităţii şi cu privire la creşterea cu 40% a pensiilor. Sigur că-ţi doreşti, dar o faci raţional, o faci în baza unor elemente care ţin inclusiv de creşterea economică şi de posibilitatea în resurse efective de a o acoperi. Aşa şi aici, nu se pune problema să nu dorim, dar trebuie făcută atunci când se poate şi cum se poate şi, în ceea ce ne priveşte, dorim să se întâmple, dar cel mai probabil se va putea opera la momentul rectificării bugetare din iulie”, a declarat Violeta Alexandru.

„Să nu avem niciun dubiu asupra înţelegerii totale pe care o avem cu privire la necesitatea creşterii alocaţiilor. Cu toate acestea, pentru că legea a fost adoptată după momentul în care noi conturasem, definitivasem bugetul, iar el a fost promulgat de preşedinte, avem datoria să găsim resurse în buget cu care să se poată acoperi aceste fonduri. În acest moment nu sunt, pentru că ea a apărut după ce bugetul a fost promulgat. Prin urmare, cred că soluţia înţeleaptă este ca aceste resurse să fie găsite de urgenţă la momentul rectificării bugetare, (astfel ca măsura să fie aplicată, n.r.) din vară, în a doua parte a anului. Avem toată disponibilitatea ca legea să se aplice, pentru că ne dăm seama de importanţa subiectului şi am pledat pentru acest lucru în ultimii ani, cu rezultate vizibile, însă nu se poate face peste noapte, chiar nu se poate face peste noapte”, a declarat ministrul.

You may also like