Voştinăritul a apărut în comuna Căianu Mic prin 1842, dar imediat după Revoluţie localnicii au abandonat această ocupaţie, deoarece aveau alternativa muncii în străinătate. Astfel, din aproximativ 300 de familii care se ocupau cu voştinăritul înainte de ’89, au mai rămas doar 15, care încă mai colectează fagurii după ce a fost recoltată mierea pentru a face ceară.
“Din această meserie se câştigă foarte bine, mai ales că ceară se face doar la noi şi în localitatea Avrig din Sibiu. Ne bucurăm că s-a revenit la această muncă, deoarece comuna noastră nu a sărăcit în primul rând din cauza acestei meserii. Dacă anumite comune din ţară sunt acum sărace lipite pământului, noi am scăpat de acest fenomen în primul rând datorită voştinăritului”, spune primarul comunei Căianu Mic, Ioan Ţărmure. Ca să-şi vândă marfa, voştinarii din Căianu Mic colindă ţara în zone unde se află mănăstiri sau firme interesate. Mai nou, oamenii au început să-şi vândă produsul chiar şi peste hotare, datorită tinerilor, ce au plecat la muncă în străinătate şi care uneori luau cu ei câteva calupuri de ceară, vorbind peste hotare de tradiţiile şi îndeletnicirile din comună. Datorită lor cele mai multe vânzări de calupuri s-au făcut în Spania, Israel, Italia şi Germania, iar înainte de revoluţie vânzări importante s-au făcut în Turcia şi Japonia. Pentru că voştinăritul se poate face doar în perioada primăvară-toamnă, voştinarii satului trec iarna la meseria de… tricoter. De-a lungul timpului, voştinarii din Căianu Mic au câştigat bani frumoşi din meseria lor. Dovadă sunt casele din sat care mai de care mai frumoase. Majoritatea prelucrează ceara ca şi acum 200 de ani. Singura diferenţă constă în faptul că materia primă obţinută de la stupari nu mai e adunată cu căruţele, ci cu maşina iar clienţii sunt firme de cosmetice şi medicamente. „E o meserie foarte grea, nu grea. Trebuie să mergi să aduni fagurele, să vii să o presezi. E o muncă silnică aici, ca-n mină suntem noi aici. Acum nu mai avem reţetă noi, că o avem în cap, ne-o trebuit o dată, dar o avem acum în cap”, a spus un bărbat de 70 de ani care pratică meseria aceasta de peste 20 de ani. „Asta-i meseria pe care am învăţat-o. Se câştigă cât să câştigi pâinea de toate zilele la copii şi la casă. Tinerii pot să o înveţe dacă vor să aibă bani, dar mulţi, că nu se câştigă pentru că-i greu până aduni ceara din ţară, până o faci, până o vinzi. E mult până-s gata calupii de ceară”, a spus şi o femeie din Căianu Mic. Valea Ilişua, pe o distanţă de 27 de km a fost ocupată de căienari care au practicat voştinăritul, iar această meserie a adus mari satisfacţii materiale şi nu numai.
