Creanţele fiscale pentru care scadenţa şi termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie sunt scadente şi se declară până la data de 21 decembrie, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală remis, joi, Agerpres.
Prevederile se aplică pentru obligaţiile aferente lunii noiembrie 2012 al căror termen de declarare şi plată devine 21 decembrie 2012.
‘Pentru a veni în sprijinul contribuabililor care doresc să acorde personalului zile libere după 25 decembrie, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului a fost completată Ordonanţa Guvernului nr.92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală, în sensul că după art.111 din OuG nr.92/2003, a fost introdus art.111š, potrivit căruia, creanţele fiscale pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt scadente şi se declară până la data de 21 decembrie’, se precizează în comunicatul citat.
sursa agerpres