O simplă întrebare a stârnit o mare controversă pe internet. Ce culoare are rochia din imagine: alb cu auriu sau negru cu albastru?
Imaginea a fost postată pe Tumblr şi s-a viralizat la scurt timp. Părerile internauţilor au fost împărţite. Unii vedeau alb cu auriu, în timp ce alţii erau convinşi că este albastru cu negru. Davis Williams, un cercetător care studiază vederea la Universitatea Rochester din New York, are o teorie despre motivele care au provocat controversa. Menţionăm că rochia este neagră cu albastru, dar şi că Williams a văzut-o albă cu auriu.
Lumina este alcătuită din lungimi de undă diferite, pe care creierul le percepe drept culoare. Lumina trece de retină şi activează celulele cu con care sunt sensibile la lungimi de undă fie roşii, fie verzi, fie albastre. Lungimile de undă detectate de ochiul uman pot să nu corespundă uneori cu cele ale obiectului pe care îl privim.
„Creierul tău se confruntă mereu cu o problemă”, a precizat Williams. Atunci când te uiţi la un obiect, lumina pe care ochiul o percepe depinde de două lucruri: cum este luminat obiectul şi proprietăţile intrinseci ale obiectului.
„Aşadar, creierul tău lucrează mereu în spatele cortinei pentru a-şi da seama ce culoare are obiectul”, a arătat profesorul universitar.
Lumina este diferită în funcţie de momentul zilei, dar şi dacă este incandescentă sau fluorescentă. Chiar şi aşa, creierul reuşeşte aproape întotdeauna să identifice corect culoarea obiectelor pe care le vedem.
În cazul rochiei, motivul care explică de ce unii au văzut alte culori are legătură cu anumite supoziţii pe care le-au făcut în legătură cu modul în care este luminat obiectul, crede Williams. Spre exemplu, dacă presupui că rochia nu este bine luminată, creierul ar putea presupune că este foarte reflectorizantă şi deci albă cu auriu. Dacă presupui opusul, atunci ai putea presupune că rochia este mai închisă la culoare, deci negru cu albastru.
O astfel de concluzie nu ar fi fost posibilă dacă utilizatorii ar fi văzut rochia în magazin. În acest scenariu ei ar fi avut informaţii de context, mai exact ar fi văzut şi alte obiecte luminate în acelaşi fel. Rochia acoperă însă mare parte din imagine astfel încât este mai greu de apreciat cum era luminat obiectul.
Teoria lui Williams nu explică însă de ce unii au presupus că e luminată într-un fel, iar alţii în alt fel. Oamenii de ştiinţă au realizat mai multe studii în care au folosit un pătrat gri pe care l-au făcut să pară alb sau negru în funcţie de context.
Rochia „este un exemplu foarte bun care ilustrează una dintre numeroasele iluzii optice care arată felul în care creierul nostru ia decizii”, a precizat Williams.