Home Evenimente 60 de inculpaţi pentru diverse infracţiuni

60 de inculpaţi pentru diverse infracţiuni

by B24
196 views

Potrivit unui comunicat transmis luni de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, procurorul Angela Sîngeorzan, în unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost soluţionate în luna ianuarie 2011, un număr de 306 cauze penale, după cum urmează: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud-35 cauze; Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa-165cauze; Parchetul de pe lângă judecătoria Năsăud-43cauze; Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean-63 cauze.

Dintre acestea, într-un număr de 47 cauze s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitorii, a unui număr de 60 inculpaţi.

Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de violenţă, infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.

Pentru infracţiunile mai grave, s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

Ricardo Virgil C. – arestat pentru comiterea unor infracţiuni de violare de domiciliu, tentativă la tâlhărie, tentativă la omor calificat şi tentativă la omor deosebit de grav, constând în faptul că la data 22 septembrie 2010, a pătruns fără drept, la locuinţa părţilor vătămate C. Vasile (88 ani) şi C. Aurelia (79 ani), cărora le-a aplicat lovituri, cu scopul de a le sustrage banii. Părţilor vătămate le-au fost cauzate leziuni corporale, vindecabile în termen de 26-28 zile de îngrijiri medicale,  şi respectiv de 11-12 zile de îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii. Inculpatul a fost depistat de fiica părţilor vătămate, astfel că a fugit de la locul faptei, fiind ulterior depistat de organele de poliţie.

Viorel T. – pentru comiterea unei tentative la infracţiunea de tâlhărie, constând în faptul că la data de 22 august 2010, pătruns în locuinţa părţilor vătămate Ş. Lucian, Ş. Larion şi Ş. Dora, cu scopul de a sustrage bunuri, exercitând violenţe asupra acestora.

Călin Cornel S. şi Cosmin Robert R. – pentru comiterea unor infracţiuni de vătămare corporală gravă, constând în faptul că la data de 27/28 mai 2010, au pătruns într-o benzinărie, unde au agresat-o pe partea vătămată B. Miluţ, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în termen de 120-130 zile de îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii. 

Augustina S. şi Leontin Ş. – pentru comiterea unor infracţiuni de tentativă la înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, constând în faptul că în cursul anului 2008, au semnat contracte individuale de muncă şi adeverinţe de salariu, în cadrul SC Rodnamin SRL SRL Rodna, pentru mai multe persoane, care nu cores-pundeau adevărului, încercând să inducă în eroare pe baza acestora, Citibank România SA, cu prilejul întocmirii unor contracte de împrumut.

You may also like