Home Social 46 de amenzi neachitate = 758 de ore de muncă în folosul comunităţii

46 de amenzi neachitate = 758 de ore de muncă în folosul comunităţii

by B24
148 views

În luna ianuarie a acestui an instanţele de judecată au soluţionat un număr de 40 de cereri pentru transformarea unor amenzi neachitate în ore de muncă în folosul comunităţii.  

Procesele-verbale în cauză (46) au fost transformate de instanţă prin hotărâre judecătorească în 758 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Deşi au fost aplicate la toate actele normative la care Jandarmeria are competenţe, marea majoritate a acestor amenzi au fost pe linie de prostituţie şi cerşetorie, valoarea totală a acestora fiind de 16.000 de lei.

În perioada similară a anului trecut au fost transformate în 1.518 ore de muncă în folosul comunităţii un număr de 56 de amenzi aplicate de jandarmi şi neachitate de către contravenienţi. Valoarea amenzilor se ridica atunci la 26.220 lei.

 Precizăm faptul că începând cu 30 august 2014, prin modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr. 2 din 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, de către Ordonanţa Guvernului nr. 17 din 2014, competenţa sesizării instanţelor de judecată în acest domeniu revine organelor de specialitate ale primăriilor unde domiciliază contravenienţii.

You may also like