Home Evenimente 450 de ani de la prima sfintire a Bisericii Evanghelice din Bistrita

450 de ani de la prima sfintire a Bisericii Evanghelice din Bistrita

by B24
200 views

Asociatia Cultural Artistica HARA va organiza, in colaborare cu Primaria Municipiului Bistrita, manifestarile ocazionate de sarbatoarea Zilelor Municipiului Bistrita in perioada 24-25 august 2013. In acest an, evenimentul are o importanta deosebita datorita aniversarii a 450 de ani de la prima sfintire a Bisericii Evanghelice Bistrita, monument simbol al orasului.

          Asociatia Cultural-Artistica HARA si-a asumat un rol activ in promovarea si sprijinirea acestui edificiu reprezentativ, concretizat printr-un proiect  finantat prin Programul operational regional 2007-2013, Axa prioritara 5, ”Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului”, proiect intitulat „Biserica Evanghelica din Bistrita – Inapoi spre viitor”. Acest proiect a avut drept obiectiv central organizarea unui eveniment, in luna septembrie a anului trecut, dedicat promovarii Bisericii.
 
              In acest an, proiectul HARA continua prin parteneriatul cu Primaria Bistrita. Proiectul „Biserica Evanghelica din Bistrita – Inapoi spre viitor” este continuat in colaborare cu autoritatile locale, prin proiectul „Un simbol pentru eternitate. 450 de ani de perenitate”, ce se va concretiza in perioada Zilelor Bistritei, care in acest an au ca centru de referinta sarbatorirea Bisericii Evanghelice din Bistrita.
 
Manifestarile sunt structurate in doua parti:
 
1. Noaptea alba a Bisericii Evanghelice (24 august, ora 24). Evenimentul va fi compus dintr-un recital de poezie religioasa si muzica preclasica in interpretarea unor actori consacrati ai Teatrului National din Targu Mures si respectiv a unor profesori si elevi ai Liceului de Muzica din Bistrita, spectacol desfasurat in interiorul Bisericii . In zona din jurul Bisericii vor avea loc o serie de spectacole si manifestari incluzand un spectacol cu flacari, jocuri si lupte medievale cu cavaleri si domnite.
 
2. Seara pop-rock (25 august), eveniment organizat pe pietonalul din fata Bisericii, manifestare care va reuni atat artisti renumiti, cunoscuti publicului bistritean, cat si trupe locale. Artistii consacrati care vor participa la eveniment sunt Taxi, CRBL, Anda Adam si Hara.
 
Va invit cu drag sa va alaturati acestui proiect prin parteneriate media care sa duca la o reflectare adecvata a evenimentului in presa. Daca doriti sa va alaturati noua, asteptam acordul dv., precum si siglele care vor fi incluse pe afisul evenimentului, pana vineri, 9 august.
 
Cu stima,
Flavius Buzila
Asociatia Cultural-Artistica HARA
 

You may also like