Vorbele care sunt uneori mult prea grele

La noi, într-un mod inexplicabil, oamenii se exprimă public fără niciun fel de grijă faţă de modul în care o fac. Dacă mi se permite o comparaţie, aş spune că limbajul pe care îl foloseşti în public e un fel de haină pe care o porţi. Dacă te respecţi, nu vei ieşi pe stradă în pijamale şi, cu atât mai puţin, astfel îmbrăcat, nu vei ţine un discurs de la o tribună.

Există prea mulţi oameni în poziţii cheie care cred că farmecul lor personal are de suferit dacă nu folosesc termeni pe care-i auzim foarte des pe stadioane sau la concursul de tăiat lemne cu drujba. „Înfierbântaţi” în naturaleţea lor, nu se mai controlează şi spun exact ce le trece prin minte. Din păcate, nu întotdeauna ce le trece prin minte e şi demn de verbalizat. Dovadă ce s-a întâmplat în cazul lui Mihai Tănăsescu. Omul s-a trezit cu un epitet în cârcă pentru care a trebuit să-şi ceară scuze însuşi preşedintele partidului.

Oricât de bine ar reflecta realitatea, cuvântul „slugoi” este urât. Sună urât, nu denotă nicio ironie, nicio fineţe. Nimănui nu i-ar plăcea să-l audă rostit la adresa sa. Limba română are sute de alte cuvinte care pot descrie oportunismul unui om care îşi părăseşte partidul. Aşa că nu mă mir nicio secundă că utilizarea lui impune imediat şi scuze publice.

Ce arată acest lucru? Că unii oameni politici nu se pregătesc să ţină discursuri publice, nu se controlează când răspund întrebărilor adresate de jurnalişti, nu sunt stăpâni pe ei înşişi şi pe situaţie, ceea ce este trist fiindcă nu vrem să trimitem pe prima scenă a ţării persoane care să cadă inclusiv acest test, al exprimării publice.

Nu ştiu dacă lucrurile pot fi schimbate sau remediate. Cred, în continuare, că lipsa unor lecturi la vârsta copilăriei lasă un gol imens în formarea noastră ca oameni. Cu oricâte diplome marca „Dimitrie Cantemir” (ca să nu mai zic „Spiru Haret”) îţi umpli sertarele, dacă nu ai citit la şapte ani „Amintiri din copilărie”, nu vei avea cu ce umple golul respectiv, iar când mă refer la gol am în minte un arsenal de cuvinte pe care să-l foloseşti.  

Aşa se face că mult prea des ascult discursurile unor oameni care nu pot exprima în vorbe simple ce vor să spună, nu le iese. Încep de la Ana, merg o tură pe la Caiafa, ne spun ce-a mai zis preşedintele partidului, şi apoi se întorc iar pe la Caiafa ca să ajungă în final din nou la Ana. De regulă, pe la jumătatea acestui drum, eu abandonez lupta cu înţelegerea a ceea ce vrea să spună omul respectiv.

La radio am învăţat o lecţie: ascultătorul nu e atent mai mult de 20 de secunde la spusele unui om. Ce e de reţinut din asta? Că frazele laborioase nu le poţi desluşi decât dacă le citeşti şi reciteşti, iar ele nu au ce căuta în discursul politic. Aici sunt de dorit propoziţiile simple cu mesaje clare. Şi mai e ceva de dorit, să-ţi laşi consilierii de imagine şi comunicare să-şi facă meseria, să-i asculţi atunci când îţi dau sfaturi şi să nu consideri munca lor inutilă.

În filme americane, ce-i drept, am văzut preşedinţi ai SUA care erau informaţi de consilierii lor că jurnalistul X e nervos şi agitat înaintea unei conferinţe şi ar fi de dorit să i se răspundă la obiect şi cu prioritate, că alţi jurnalişti vorbesc despre subiectul y, iar dacă preşedintele ar aborda prioritar tema,  ar spulbera suspiciunile. Şi multe altele.

Cred că, la un moment dat, se va ajunge şi la noi aici însă cu puţină voinţă din partea celor care, atunci când şi-au angajat consilieri, sper că nu au făcut-o ca să le dea un job, ci pentru că au realizat că au nevoie de ei cu adevărat, de sfaturile lor şi de privirea lor de ansamblu. 

FOTO: fr.dreamstime.com